Înserarea înroșește amintirile
într-un cub de gheață
topind sângele tău pierdut
pe o margine de prezent
pe o felie de visare
iarba încă e verde
soarele e tot aprins
drumul e gol, palide frunze
cărarea-i pustie, doar pașii nostri stinși
mai seamăn un gând
ogor de amintiri
de ce-ai tăcut aseară?
de ce-ai ascuns aripa?
nu vreau un răspuns
și nicio mângâiere
privește-mă-n ochi
în licărul șoaptelor
privește și-atât
ascunde durerea.
Mirela Aldea & Izzet Baubec
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu