Ţi-am zâmbit pe sticla aburită a ferestrei
într-o seară de iarnă.
Mă priveai.
În inima mea de copil
simţeam că aşa voi alunga frigul,
că zâmbetul meu
îţi va dezgheţa fiecare vertebră,
fiecare venă, fiecare celulă...
iar căldura mea
va ajunge la tine.
Când ai plecat mă simţeam rece.
Copilul din mine
nu înţelegea ce se întâmplă
şi plângea.
Stăruitor, desena zâmbete
în praful depus pe mobila veche,
dar nu le vedeai
şi s-au şters...
Azi zâmbesc şi eman iar căldură, dar
copilul stă trist
ascuns într-un colţ din mine.
luni, 31 august 2009
sâmbătă, 29 august 2009
Afară-s tăcere
De ce-i atât de frig în cuvântul tăcere?
Îl rostesc.
Am căzut între abis și neant, iar
apele repezi din mine
nu-mi dau decât gânduri de moarte.
Sunt tulbure...
și totul se-agită în mine,
fiorii îi simt pe sub piele, iar
sângele-n vene se-ncheagă.
Tot corpul mă strânge,
îmi tremură carnea,
doar mâinile-s reci,
apasă pământul;
sfârșitu-i aproape, dar
nu vezi nimic, nu simți decăderea.
Sunt fadă, iubite...
pasivă și vidă;
vulcanii erup, afară-s tăcere.
sâmbătă, 22 august 2009
Cuvintele dor
vineri, 21 august 2009
Târziu
luni, 17 august 2009
Doi iriși ofiliți
vineri, 14 august 2009
Nelinişte
E soare,
dar ce trişti sunt ochii tăi,
iubite...
şi încă mă priveşti, iar
degetele tale prin părul meu le vânturi.
Nici glasul tău nu-l mai aud,
iar liniştea e cruntă,
îmi ţese mii de gânduri.
În braţe iar m-ai strâns
a nu ştiu câta oară
şi mă săruţi de parcă
mâine nu mai eşti aici...
Mai ţine-mă de mână,
mai spune-mi un cuvânt;
tăcerea ta m-agită
şi mă tem.
Mi-e dor...
Zâmbet
Abonați-vă la:
Postări (Atom)