Hai să ne jucăm de-a toamna
tu răpeşti ploaia
iar eu pictez foşnetul frunzelor ce cad
zilele îmbătrânesc mai devreme
o să-mi strâng părul când încerci să prinzi vântul
sigur se împotriveşte
mi-e teamă mai mult de copilul din mine
aruncă creioane colorate şi se ascunde de frig
dac-ai începe să-i vorbeşti
s-ar adăposti la umbra sufletului tău
şi te-ar prinde în braţe
m-aş naşte încă o dată dacă aş ştii că-i dau viaţă
iar toamna prin noi e mai vie
şi ploaia ne-mbie să zâmbim
copilul râde de mine
îmi spune să fiu, să trăiesc acea zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu