Natura-i mireasă
caut copilăria în cerul ce cade
e rece deja
învie când râzi
îmi încălzesc mâinile pe o cană cu ceai
din ochii tăi ies lumi diferite
pare târziu
o luptă internă mă ține
nebuni se aruncă în goluri și vis
pe geamuri lumina se crede măreață
iar tu nu te-oprești
eu tac
pereții-și ascund poveștile-n mine
cuprinsul se scurge în pâlnii
abis
n-avem limite
și culorile cântă.
Timpul aleargă, nu rătăcește în pădurea gândurilor tale.
Time runs, it doesn't wander in the forest of your thoughts.
Mirela Aldea
Casa de Cultură a Studenților Sibiu lansează a II-a ediție a Concursului Național de Literatură "Student Creation". Concursul este adresat studenților care nu au volum publicat la secțiunea la care se înscriu.
Concursul este organizat pe patru secțiuni:
Poezie, Proză, Dramaturgie, Critică literară și Eseu.
Regulament
Lucrările vor fi redactate în limba română și nu trebuie să depășească 10 pagini A4, dactilografiate la 1,5 rânduri, cu caracter de 12, în două exemplare. De asemenea, lucrările prezentate în concurs vor fi expediate și pe suport electronic (CD), pe coperta căruia se va scrie motto-ul.
Într-un plic închis, pe care se scrie motto-ul ales, se vor introduce datele personale ale concurentului: nume și prenume, data nașterii, profesia, adresa, adresa de e-mail, telefonul, precum și o scurtă prezentare a activității literare dacă este cazul.
Lucrările și plicul închis, cu datele personale, se pun într-un plic mare, pe care se va trece adresa poștală a Casei de Cultură a Studenților Sibiu, cu mențiunea "Pentru concurs" și motto-ul ales de participant.
Data limită până la care se primesc lucrările 01 decembrie 2010 (data poștei), pe adresa:
Casa de Cultură a Studenților
O.P. 6, C.P. 21
550324 Sibiu
Juriul este compus din scriitorii: Adrian Suciu - președinte, Silviu Guga, George V. Precup.
Cele mai bune lucrări primite în concurs vor fi publicate în ediția a II-a a antologiei "Student Creation", iar câștigătorii fiecărei secțiuni vor fi recompensați cu premii.
Toți participanții la concurs vor primii un exemplar al antologiei "Student Creation".
Nu au dreptul sa participe la concurs câștigătorii premiilor I din ediția trecută.
Prin participarea la concurs, autorii renunță la orice drepturi patrimoniale legate de publicarea textelor trimise in antologia "Student Creation".
Rezultatele jurizării vor fi publicate pe site-ul Casei de Cultură a Studenților Sibiu
www.casastudentilorsibiu.ro
Informații suplimentare sunt disponibile la secretariatul Casei de Cultură a Studenților Sibiu,
tel.: 0269 212 883, 0760 265 019
Înserarea înroșește amintirile
într-un cub de gheață
topind sângele tău pierdut
pe o margine de prezent
pe o felie de visare
iarba încă e verde
soarele e tot aprins
drumul e gol, palide frunze
cărarea-i pustie, doar pașii nostri stinși
mai seamăn un gând
ogor de amintiri
de ce-ai tăcut aseară?
de ce-ai ascuns aripa?
nu vreau un răspuns
și nicio mângâiere
privește-mă-n ochi
în licărul șoaptelor
privește și-atât
ascunde durerea.
Mirela Aldea & Izzet Baubec
Evantai de lumină...
Culori se petrec în vânt,
caută liniștea-n mine.
Uneori mă întreb
de ce nu bați la ușa gândurilor mele
înainte să intrii...
Te-aș alunga,
dar aș rămâne fără gânduri și,
poate fără mâine.
Măcar de-ai fi desculț,
să știu că-n zori nu mai găsesc o urmă,
dar ești trist,
iar eu sorb din neliniști adânci,
mă hrănesc cu idei și soluții.
E-o toamnă târzie...
în mine e cald,
iar cerul prinde-n ochi sclipiri.