Gara

Vântul bate tot mai tare
Spulberând tăcerea gării,
Noaptea nu mai vrea să plece
Înnegrind cărarea zării.

Norii-şi scutură mantaua,
Stropii pică zgomotos,
Băncile par dezgolite,
Ceru-i negru-ntunecos.

Niciun tren nu se iveşte,
Niciun om, nimeni nu e.
Liniştea se împânzeşte
Peste-al gării crud mister.

Frunzele dansează-n ploaie
Într-un joc ameţitor.
Efemer vârtej al nopţii
Către ziuă călător.

Musculiţele se-adună
Lângă felinaru-aprins,
Ascunzându-se de ploaie,
De vânt rece şi plictis.

Frigul parcă se-nteţeşte,
Aerul s-a dezmorţit,
Gara-n ceaţă stă şi-aşteaptă
Descleştarea unui mit.