Vis

Nu văd nimic, doar simt că vorbele se-mping în mine,
Cu atâta forţă şi atâta nepăsare.
Le-aud ecourile cum răsună-n gânduri,
În haosul din capul ce seamănă cuvinte.
Nu ştiu de încă sunt aici sau am plecat departe
Căci ochii mi-s lipiţi, cusuţi cu ceară arsă
Şi-n faţă totu-i negru de parcă ar fi noapte,
Luminile sunt stinse, tăcerea-ncet se lasă.
O lumânare arde pe-o masă din odaie
Şi într-un pat de scânduri o fată se odihnea.
Eram eu, nemişcată, în rochie de mireasă,
Păşeam spre nemurire, spre marele altar,
Unde era doar timpul, voia să-mi spună "adio"...
Dar mă trezesc deodată şi totu-n jur dispare,
Privesc lung spre fereastă, chiar fără să clipesc,
Lăsând lumina vie să-mi curgă uşor pe frunte...
Nu am plecat niciunde, sunt tot aici şi azi,
Voi fi aici şi mâine, atâţia ani şi ani...