sâmbătă, 3 septembrie 2011

Cuvinte


Uneori mă întreb ce se ascunde-n cuvinte
și de unde vin
mă tulbură fiecare-nceput de discuție
până la primul expir
apoi parcă m-ai prinde de degete
și mi-ai spune să mă opresc că-i mai bine
atunci te las să mă porți
te simt ca pe-o ploaie în ritmuri allegro
pe umerii goi
mă desprind de concepții
ca un sunet eliberat din robia unui cântec
și condus spre neștiut
mă retrag într-un suflet naiv
inima nu mai bate la fel
o las să-mi dicteze următorul minut, următoarea trăire
e liniște
un cuvânt se dezleagă
se stinge treptat în ecou.

Niciun comentariu: