Bunica mea are valize în care ține vise
le scoate uneori să le șteargă de praf
și-a închis sufletul într-o casă bântuită de voci interne
și așteaptă
ar face de toate
când trec pe acolo dă viață gogoșilor din tigaie
să mă îmbie
mă întreb uneori
ce se ascunde sub pielea creponată de-atâția ani
descopăr târziu că sufletul ei nu s-a șifonat
bunica mea își răsfață copilul intern
și se bucură-n sine
se simte inferioară tinereții
crede în Dumnezeu mai mult decât mine
și nu poartă ochelari
bunica mea e un cântec de iarnă
când o asculți e sărbătoare în noi și dansăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu