Altfel

Pe la 6
oamenii de pe strada mea își părăsesc trupurile
și se îndreaptă spre gară
îi vezi cum se mișcă greoi
de parcă ar avea pietre în gânduri
te și ferești că poate le aruncă după primul salut
mintea lor se trezește mai târziu
când plouă
își dizolvă sufletul la o cană cu ceai
ei cred că se încălzesc
sunt mai ușori până ajung acasă
apoi se îmbracă cu alte griji

tu nu-mi spui niciodată ce gândești
trebuie să ghicesc dacă mă asculți
iar când vorbești, prefer tot să taci
nu știu ce ne ține-mpreună
ceilalți trăiesc și fără noi
eu duc aceeași viață și singură
deci e la fel

n-ar trebui să-mi spun doar mie asta
dar nu am de ales
gândurile pornesc de la mine

la casa cu numarul 13 stăteai și tu
m-am întrebat mereu dacă îmi porți noroc sau nu
într-un final am aflat că n-ai nicio grijă
tu ești cu lumea ta
iar visul ăla cu amândoi îmi aparține
oamenii de pe strada mea trec și prin fața porții tale
treceau și anul trecut, dar acum grăbesc pasul
inima le bate mai tare.