Compulsiune

Am ieșit să mă plimb
nu mai văzusem de mult colțurile tăcute ale orașului
mi-era dor să mă desprind de camera
ce mă ținea închisă de câteva zile
pe deal liniștea e mult mai adâncă
se văd crucile și casele nou zugrăvite
cerul se surpă, iar păsările caută o altfel de căldură
aici sus pomii se înalță în mine
puterea parcă te strânge în brațe
și ți-ai striga numele să asculți dacă te auzi
să vezi dacă te aude cineva
dar nu ai timp, asta îți trece prin minte

când sunt singură în capul meu e un trafic continuu
lumea se adună și țin conferințe interminabile
fiecare în legea lui

deasupra orașului sunt mai mare
ceva din mine se înalță deasupra mea
și cu ghearele scoase vrea să cuprindă pământul
dacă m-aș vedea, aș plânge de multe ori
nu știu cine lasă demonii să intre în mine
se ascund în inconștient
stau la pândă și ies când e liniște
uneori mi-e teamă să stau singură
mă tem că ar ieși din mine și n-aș putea răspunde
și vreau să-i alung, chiar vreau
e ca și când aș pune instinctele în cămăși de forță
și le-aș lega să nu mai scape
uneori reușesc
alteori descarc tot ce se află în sine, apoi tac
abia atunci liniștea coboară și-n mine
și mă simt om.