Îngălbenesc castanii, aeru-i greu de fum
cerul a obosit
iar norii poartă doliu
pe la patru gara era plină
oamenii ce mă cunosc își pun gândurile deoparte
și par că mi le spun doar mie atunci când ne-ntâlnim
dacă-i privesc în ochi
parc-aș trage cu privirea un fir de ață
și și-ar lăsa mintea să se verse
nu mă plâng că mă-ngrămădesc cu prea multe cuvinte
dar sunt momente când prefer să fiu cu mine
să despic fiecare imagine și să fiu părtaș fiecărui atom
sunt zile când aș lua orice tren în sensul opus
și m-aș rupe de tot ce mă ține
aș urca pe cel mai înalt munte doar să strig că mi-e bine
și te-ajung
sunt zile când mor câte puțin în mine
și nu-s decât om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu