Decădere

Vara-și cheamă pruncii abătuți
inimile lor stau pe vârfuri să ajungă aerul cald
ăia mici plâng de foame
vinovații mușcă din trup cu nesaț
iar noi ne-nghesuim degetele în buzunar
și ne jucăm cu minți închise
nu ne-angrenăm decât în jocuri murdare
și tragem de noi ca de cârpe în zori
ne zbatem în zori
cu venele goale și gâtu-i uscat de multe cuvinte
prea multe cuvinte fără astâmpăr
prea mulți trecători căzuți în derivă
cu suflet uscat
și-i vezi cum se-adună la colțuri de stradă
cu mințile strânse de frică
te-ar prinde de gânduri și-ar scoate din tine
tot jarul și mila
fiori te cuprind când vezi decăderea
din nudul gărilor mute
ți-e teamă să treci, să te-mpiedici de tine
în vis
ne ținem de mână cu vântul de toamnă
nu suntem mai buni nici într-o mie de ani
tu sari în neant să mă prinzi brusc în brațe
eu stau și aștept ziua de ieri.