E toamnă iar şi-i frig, un ciob de brumă s-a topit în mine,
Sunt lângă tine, dar e trist, mult gol în noi rămâne...
Ultimul stol de păsări călătoare spre alt tărâm s-a dus,
Lăsând o urmă de tristeţe în fiecare-apus.
Vântul se-agită fără tihnă şi şuieră ca un nebun,
Deschide-o carte învechită, uitată sub un prun...
Vopsite, frunzele încep să cadă şi se aştern cuminţi
Pe solul rece din grădină, armonios foşnind.
Suntem doar noi, pe banca ruginită, îmbrăţişaţi de dor,
Privind la fumul ce se duce spre lumea norilor.
Ploaia ne udă fără milă, parcă jelind pe cineva,
Pe-un om ce a plecat din lume şi-a renăscut pe-o stea.
Un colţ de rază înfloreşte şi se coboară dintr-un nor
Înseninând cerul ce-mbracă veşmântul nopţilor.
Se-aude un clopot în surdină ce bate cu mâhnire...
E toamnă iar şi-i frig pe străzile ce duc la tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu