Tu nu ştii ce se-ascundeÎn sufletul ce plânge,
Nu ştii ce zace-n el
Şi nimeni n-o să ştie
Câte războaie s-au purtat,
Câţi nori se-adună
Şi ce furtună vine...
N-au mai rămas decât ruine
Din sanctuarul de odată,
Un suflet zdrenţuit şi rece,
O călimară spartă în mâna
Vântului ce-n urmă şterge
Şi ultima scamă de praf.
Nu ştii că e târziu, e noapte
Şi-n mine nu mai e căldură,
Iar golul umple tot mai tare
Aceeaşi cămăruţă obscură...
Nu ştii nimic,
Căci zâmbetul mi-ascunde
Şi cea mai mică aşchie
Ce-n suflet a pătruns.
2 comentarii:
Nu am cuvinte! Jos palaria! Iti prevad o cariera stralucita in acest domeniu si poate ca iti vei aminti de mine atunci cand vei ajunge cunoscuta!
Raspuns: Stai linistit ca fiecare persoana are locul sau undeva, iar eu pastrez, de asemenea, un loc pentru fiecare. :)
Trimiteți un comentariu