Nefiinţă

Îmbracă-mă în piatră,
Dă-mi suflet şi putere,
Dă-mi inimă opacă
Să nu ştiu de durere...

Şterge-mi sudoarea firii,
Adapă-mă cu viaţă,
Descătuşează-mi mintea
În gânduri ancorată.

Stinge tăcerea-n mine
Că zbiară ca o fiară.
Alungă orice spirit,
Înmormântat să piară...

Pecetluiţi mi-s ochii
De indolenţa fricii,
De neclintit mi-e corpul,
Nepăsător simţirii.

Gara

Vântul bate tot mai tare
Spulberând tăcerea gării,
Noaptea nu mai vrea să plece
Înnegrind cărarea zării.

Norii-şi scutură mantaua,
Stropii pică zgomotos,
Băncile par dezgolite,
Ceru-i negru-ntunecos.

Niciun tren nu se iveşte,
Niciun om, nimeni nu e.
Liniştea se împânzeşte
Peste-al gării crud mister.

Frunzele dansează-n ploaie
Într-un joc ameţitor.
Efemer vârtej al nopţii
Către ziuă călător.

Musculiţele se-adună
Lângă felinaru-aprins,
Ascunzându-se de ploaie,
De vânt rece şi plictis.

Frigul parcă se-nteţeşte,
Aerul s-a dezmorţit,
Gara-n ceaţă stă şi-aşteaptă
Descleştarea unui mit.

Asfinţit

Suflet adormit de lună,
Scrum de negre dimineţi
Mi-este patima străpunsă
De dureri şi de tristeţi.

Asfinţit de viaţă plină
De amar şi supărări,
Brună inimă bătrână
Zdrenţuită de oftări.

Pom stufos de amăgire,
În grădină găzduieşti,
Fum de gânduri supte-n boare
De petale îmi trezeşti.

Roşiatică privire
A apusului meu pur
Care zace-n nemurire
În amorul stins, nebun...

Nimic n-am

Nu vreau sa mai visez...
Caci visurile-s zane,
Sleite de puteri,
Batrane...

Nici ganduri nu mai vreau,
Caci gandurile-s nimfe,
Innegurate, vagi...
Si triste...

Nici somn nu am de-as vrea,
Suspinele il surpa,
Ineaca linistea...
M-astupa...

Nici zile, nimic n-am
Caci toate-s pasari rare
Cu aripi frante-n zbor,
Neclare...

Nici umbre si nici praf,
Nici freamat nu ramane,
Nici suflet de lumina,
Nici maine...