La tine nu-i nimeni acasă,
luminile sunt stinse
şi eşti trist.
Aud doar liniştea ce-ţi freamătă-n vene,
dar nu te citesc,
porţi haine groase să nu-ţi îngheţe sufletul.
N-ai învăţat să te dezbraci de cuvinte,
crezi că le păstrez
şi n-o să le auzi niciodată.
Mi-e teamă de taina ascunsă în tine,
de străzile goale pavate-n trecut.
Mi-e teamă de ploaia ce-anunţi c-o să vină,
de gândul tău rece, tomnatic şi mut.
Te simt nepătruns,
încărcat de emoţie,
cu-n aer molatic, călduţ şi subtil.
Ţii poarta-ncuiată, să nu vină nimeni,
nu ştii că în ochi regăsesc un trecut...
