joi, 14 octombrie 2010

Dor


La capǎtul zilei am vǎzut o umbrǎ,
se juca cu mine
într-un cub de cristal.
Mǎ ascundeam de luminile
desprinse din lampǎ;
uneori desenam liniştea unei lumânǎri
cu parfum de magnolie
sau pictam suflete vii în nuanţe de verde.
Mi-adun gândurile la umbra unui copac
ce-şi scuturǎ amintirile în muzeul din mine;
sunt eu şi un vis
cântat la chitarǎ într-o zi de octombrie,
un orb ce-şi cautǎ drumul în trecut.