Febră

Sunt prizionera unui corp străin, prea mic
ca-ntr-un sicriu înghesuit
mă zgâriu pe dinăuntru
să ies
mă tulbur uneori
și aș țâșni din mine ca un lichid ardent
să las ce mă reține
să mă strecor într-o altă formă de pământ.

Aici

În camera albă
Ființe mascate umblă cu sufletul defrișat
halate albe le învață să croșeteze vise colorate
și să le poarte
ghemele se termină pe rând 
până la ultimul ochi
și se sting
femeile-adună păr decupat
în camera albă
pe holuri
mâini căptușite atârnă de corp.

Tensiune

Iarna și-a despletit copiii-n zăpadă
inimile lor se aud până-n mine
mă sapă cuvintele rostite prea des
mă iau de cap cu două perechi de mâini invizibile
să nu mai aud strigătul lor scrijelit pe creier
le stă în natură să m-apese cu ce le iese în cale
să mă consume ca pe o pradă
puțin câte puțin până-n oase
carnea mea le aparține până la al doilea trup
apoi îmi mestecă sufletul cu poftă
și-mi lasă resturile să-mi revin
sunt prea puțin să m-ajung azi
și mâine-i prea târziu să-i mai am lângă mine.