Noi

Suntem doar două urme pe-obrazul ud
Al timpului ce-n grabă trece
De-atâția ani de când noi ne-am născut...
Suntem un lacăt ce unește vise,
Un orizont ce leagă cerul de pământ;
Aceeași noi de-o viață-ntreagă
Încătușați în sfera eroticelor clipe,
Suntem iluzii în ochi de regăsire,
Un bulgăre de foc spre ceruri aruncat.

Umbre

Un soare stins a poposit în mine
Bătătorind cenușa ce-mi șade sub picioare...
Croiala vieții noastre s-a destrămat în umbre,
În două gânduri clare ce-odată ne uneau
Prin simpla lor tăcere.
Acum sunt două umbre, doar una-mi aparține,
O pată fumurie, un suflet întregit
De iminența morții...

Reverie

De m-aș ascunde în căderi de timp
Aș vrea să sorb mănunchi de rouă
În loc să mai vânez speranțe
Din negura pădurilor ce-mi populează somnul.
Doar frunzele mai cad pe-alei
Și-n toate regăsesc adesea
Un vis frumos tivit cu umbră
Și multe alte gânduri ce flutură-n mister.
S-au ars atâtea fire de tăcere
Și mulți copaci de visuri
Ce-mi curg acum prin vene,
S-a destrămat realul și s-a-nălțat o punte,
Un gol de reverie crescut în lumea mea.