Lansarea volumului „Altfel” în Dumbrăveni, 28.01.2012

VIDEO: Altfel - Mirela Aldea - Click!

Când plouă

Când plouă fărâmituri din mine se desprind să te caute
dacă ai fi mai aproape am fi unul
iar ceilalți nu ne-ar mai chema separat

mi-e dor de zilele alea
când așteptam soarele și pe banca noastră

nu știu de ce
când plouă, gândurile mă ard pe dinăuntru
de parcă ar pleca dintr-o sobă infinită
și-ar ieși prin membrane

m-aș spovedi pământului precum ploaia
să ies din mine ca dintr-un trecut furat
dacă la căderea zilei m-ai aștepta redeschis

când plouă sunt eu și cu tine
ne ținem de mână între început și sfârșit.

Maturitatea socială

Teoria Maturității Sociale și întrebările ridicate de aceasta sunt dezbătute de către Robert Kegan în cartea sa, Evoluția Eului (The Evolving Self) și dezvoltată în munca sa ulterioară – Deasupra capetelor noastre (In Over our Heads). Mark Dombeck a fost interesat de munca și cartea lui Kegan, întrucât face o sumarizare a acesteia în unul din articolele sale. Maturitatea socială se dezvoltă în straturi succesive precum maturitatea cognitivă, progresând de la cea mai simplă formă de înțelegere a lumii sociale la cea mai complexă. Mai multe aprecieri simple ale lumii sociale și ale emoțiilor umane sunt fundamental inexacte și nu se potrivesc pentru complexitatea actuală a lumii în care trăim. Totuși ele reprezintă ceea ce oamenii pot cel mai bine să facă în momentul de față.

Aprecierile complexe ale lumii sociale evoluează în existență, așa cum o persoană devine capabilă să aprecieze lucrurile abstracte. Indivizii sunt inițial încorporați în propria lor perspectivă. Ei văd lucrurile doar din propriul punct de vedere și nu pot să înțeleagă cum se poate vedea din altă perspectivă. Nu sunt capabili să înțeleagă că felul cum arată în fața celorlalți este, de fapt, esența și definiția a ceea ce înseamnă să fii subiectiv cu tine însuți. Atunci când ești capabil să apreciezi lucrurile din mai multe perspective diferite, poți spune că ești relativ obiectiv.

Noile straturi ale dezvoltării sociale/emoționale apar atunci când oamenii devin capabili să vadă o perspectivă socială tot mai mare și mai largă. De exemplu, momentul în care o persoană reușește să înțeleagă pentru prima dată ceea ce alții gândesc sau simt. În acel moment, persoana face un salt din subiectivitate într-o perspectivă a lumii, care este puțin mai obiectivă. Dacă individul poate înțelege aceste aspecte, atunci el se poate imagina cum ar trebui să arate prin ochii celorlalți și înțelegerea despre propria persoană devine mai obiectivă.

Acest proces de a deveni mai puțin subiectiv este un act de maturitate și, astfel, suntem capabili să apreciem complexitatea lumii sociale. Fiecare strat nou de conștientizare, fiecare expansiune sau perspectivă pe care o persoană o dezvoltă este mai obiectivă și oferă o perspectivă mai bună și mai largă a lumii sociale decât înțelegerea precedentă, dar, de asemenea, mai puțin obiectivă decât înțelegerea care va urma în mod logic.

Unde se termină acest progres? Teoretic, se termină în iluminare, înțelepciune sau individuație, în orice statut de genul sau atitudine în care tot ce poate fi înțeles obiectiv este înțeles obiectiv și nu există altă subiectivitate în care se poate cădea. Practic, se termină când ajungem la cel mai înalt nivel al maturității sociale care poate fi atins. Puțini oameni devin mai maturi social.

Etapele Maturității Sociale
Există cinci stagii sau perioade de dezvoltare: incorporativ, impulsiv, imperial, interpersonal și insituțional. Foarte rar, printre indivizii de gen masculin, se ajunge la stagiul inter-individual al conștientizării. Dar mai rar se ajunge la statutul de individualizare.

La început, nou-născuții sunt toți subiectivi și nu apreciază nimic din perspectivă obiectivă, de aceea nu se pot aprecia și conștientiza real. Ei nu știu să interpreteze mai nimic și singura modalitate de a interpreta lucrurile este propria lor perspectivă, care nu este dezvoltată aproape deloc. Ei pot să-și recunoască părinții, dar asta nu înseamnă că sunt capabili să aprecieze că părinții lor sunt două entități separate și au propriile lor nevoi.

Stagiul incorporativ. În acest stagiu, simțul eului nu este dezvoltat. Nu se poate vorbi despre eu, deoarece în mintea nou-născutului nu este nici mai mult nici mai puțin decât experiența personală asupra simțurilor. Acesta este încorporat în propria experiență senzorială și nu conștientizează altceva. Folosindu-și simțurile și reflexele, copiii își dezvoltă reprezentările mentale ale acestor reflexe. Reflexele și senzațiile sunt primele obiecte mentale, primele lucruri care sunt înțelese ca fiind componente distincte ale eului.

Stagiul impulsiv, denumit tocmai pentru a sugera faptul că impulsurile îl încorporează pe copil. Simțul asupra propriei persoane este identificat cu nevoi precum: hrana și somnul. Dar încă nu sunt capabili să înțeleagă faptul că ceilalți oameni există ca entități independente.

Stagiul imperial. Copilul este un ”mic dictator”. Acesta este conștient că are nevoi, că poate manipula lucrurile astfel încât să-și satisfacă nevoile. De asemenea, nu este conștient că și ceilalți au nevoi, știe doar că are nevoile sale și nu ezită să și le exprime.

Stagiul interpersonal. Copilul începe să înțeleagă că există și alte persoane ale căror nevoi trebuie luate în considerare pe lângă ale sale. Perspectiva copilului se extinde de la propria perspectivă la a celorlalte persoane importante din jurul său. Conștiința și potențialul de vină și rușine se nasc, la fel și empatia. Totuși, copilul nu are niciun principiu după care să se ghideze în privința prioritizării nevoilor. El nu știe nevoile cui sunt mai importante: ale sale sau ale celorlalți. Unii dintre ei exprimă faptul că nevoile personale sunt mai importante decât ale celorlalți, alții ar putea spune inversul, iar alții pur și simplu nu pot să-și exprime părerea.

La un moment dat acesta devine conștient de faptul că un principiu de ghidare ar trebui stabilit și că acesta îl ajută să determine ce set de nevoi ar trebui satisfăcute mai întâi în funcție de circumstanțe. Acesta este primul moment în care se poate spune că acest copil are valori, credințe și principii. Această perioadă este denumită de către Kegan ca fiind stagiul instituțional. Ideea copilului despre eu devine ceva ce poate fi descris ca valori instituționalizate. De exemplu a fi onest: ”Sunt o persoană onestă. Încerc să fiu drept și curajos.” Aceste valori încep să ghideze aprecierea copilului asupra condiției de membru al familiei și al societății. Fundamentele morale, etice și legale ale societății încep tocmai de la acest stagiu. Mai mult, copiii care ating acest level al maturității sociale înțeleg nevoia pentru legi și coduri etice care trebuie să ghideze comportamentul fiecăruia. Pentru multe persoane, maturitatea socială pare să se oprească aici la stagiul instituțional. Acest stagiu fiind stagiul maturității adultului convențional.

În următoarea etapă copilul începe să realizeze că există mai multe modalități de a fi corect și onest sau curajos. În stagiul inter-individual persoana recunoaște o diversitate de căi în care poate acționa, dar în conformitate cu un sistem de valori coerente, care nu trebuie să fie neaparat propriul sistem de valori.

Lansare „Altfel”

Personalitatea pasiv-agresivă vs personalitatea evitantă

Așa cum am promis în primul articol despre personalitățile dificile, am descris câteva dintre acestea, iar acum am ajuns și la ultimele două, pe care am ales să le tratez și să vi le expun și vouă. Este vorba despre personalitatea pasiv-agresivă și cea evitantă.

Personalitatea pasiv-agresivă caracterizează o persoană care adesea manifestă rezistență la exigențele celorlalți și nu tolerează ordinea. Această persoană o găsim de multe ori în cei despre care spunem că ”ne vorbesc pe la spate”. Discută excesiv de mult ceea ce i se cere și îi critică, mai ales pe cei care prezintă autoritate în fața ei. Amână rezolvarea sarcinilor, este intenționat ineficientă și se plânge că este neînțeleasă sau desconsiderată.

Deviza personalităților pasiv-agresive poate fi: ”a te supune este o adevărată înfrângere”. Un ordin sau chiar o simplă solicitare poate trezi un sentiment de revoltă și de frustrare. Agresivitatea față de autoritate se manifestă prin pasivitate. Ni se întâmplă multora să reacționăm la fel în diferite situații, însă poate fi vorba despre o tulburare de personalitate doar atunci când anumite comportamente sunt prezente în mod constant, în toate planurile vieții.

Cum să ne purtăm cu personalitățile pasiv-agresive? În primul rând să fim amabili. Personalitățile pasiv-agresive sunt foarte susceptibile la tot ce pare a fi desconsiderație. Ar fi recomandabil să avem grijă la atitudinea și felul în care îi cerem ceva unei astfel de persoane. Personalitățile pasiv-agresive încearcă adesea sentimente de furie; dacă sunteți binevoitori cu ele, șansele ca lucrurile să decurgă bine sporesc.

Cereți-le părerea de câte ori este posibil și ajutați-le să se exprime direct. Astfel, nutresc sentimente că părerea lor contează și că nu sunt desconsiderate. Persoana caracterizată de o personalitate pasiv-agresivă preferă să-și exprime în mod indirect agresivitatea, crezând că, astfel, se expune mai puțin riscurilor decât dacă și-ar exprima direct dezacordul.

Este, de asemenea, necesar să le reamintim care sunt normele după care lucrăm fiecare dintre noi, să fim puțin conservatori, însă, nu e recomandat să le criticăm ca un părinte sau să ne prefacem că ignorăm împotrivirea. Un comportament pasiv-agresiv reprezintă un mod de a transmite ceva, iar dacă vă prefaceți că nu percepeți ceea ce se întâmplă, persoana tinde să-și intensifice sentimentele negative. Nu vă lăsați antrenat în represalii reciproce.

În ceea ce privește personalitatea evitantă, aceasta poate fi caracterizată prin hipersensibilitate: criticile și ironiile o înspăimântă, îi este teamă de ridicol; evită să relaționeze cu ceilalți și situațiile în care i se pare că ar putea fi jignită; autodepreciere: stimă de sine scăzută, fără încredere în propria persoană, în propriile capacități și competențe; îi este teamă de eșec.

Pilkonis (apud Lelord, André, 2011) afirmă faptul că există două tipuri de personalități evitante: persoane caracterizate de o mare anxietate, dar care au și relații pozitive cu câteva persoane și persoane anxioase, extrem de susceptibile, care nu au încredere în ceilalți și trăiesc singure. Cauza este calitatea relațiilor cu părinții; în funcție de acestea, deosebirea dintre cele două tipuri se decide în copilările.

Cum să ne purtăm cu personalitățile evitante? Personalitatea evitantă se simte inferioară și se teme că poate fi respinsă sau ridiculizată. Ceea ce putem să facem este să o facem să înțeleagă că cel mai potrivit mijloc de a reduce starea de anxietate este acela de a-i confrunta pe ceilalți. Este recomandabil să le propunem obiective de dificultate progresivă, să le arătam că părerea lor contează, că ne interesează și că pot conta pe sprijinul nostru. Persoanele caracterizate de acest tip de personalitate sunt înclinate să creadă că a contrazice pe cineva duce la un conflict din care au doar de pierdut. Ele trebuie să știe că acceptăm să fim contraziși, iar dacă vrem să le aducem în vedere un comportament negativ, este important să ne raportăm clar la acel comportament specific.

Nu este recomandat să le ironizăm deoarece aceste persoane sunt hipersensibile. O ușoară remarcă poate să le rănească foarte mult. Trebuie să avem grijă și la atitudinea și comportamentul nostru, nu este deloc util să ne enervăm sau să le lăsăm să-și asume toate muncile care consideră că le sunt potrivite, deși pot mai mult. Iar dacă aceste comportamente evitante tind să devină maladie, putem să le recomandăm să consulte și un specialist.

Bineînțeles aceste tipuri de personalități dificile pot apărea și combinate, precum: personalitatea narcisic-histrionică și personalitatea evitant-dependentă; dar mai există și alte tipuri de personalități dificile, despre care probabil ați mai auzit: personalitatea antisocială, personalitatea borderline, personalitatea schizotipală, personalitatea sadică sau personalitatea cu conduită de eșec.
În ceea ce privește originea acestor personalități dificile, cercetătorii au căzut de acord asupra unor aspecte: personalitățile dificile sunt produsul complex al unor predispoziții înnăscute, transmise ereditar și al influențelor exercitate de mediul înconjurător încă din primele zile ale vieții.

Bibliografie:
Lelord, F., André, C. (2011). Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile. București. Editura Trei.

Psiholog Mirela Aldea

Întredeschis

Pe geam nu vezi nimic
mai bine închizi ochii
e tot negru
se mai topește un fulg
și-mi pare atât de rău după câte unul
de parcă s-ar desprinde din mine
și-ar muri de tânăr
nu te lăsa
dacă te uiți prea mult în mine
o să te sperii și o să cazi
te apleci prea mult peste o fereastră larg deschisă
nu sunt naivă să te privesc desenat
și să zâmbesc
îmi dezbrac gândurile în fața oricui
îmi vând creierul
ca pe niște haine vechi purtate de prea multe ori
și strig ori de câte ori am ocazia că sunt eu

m-ai putea citi ca pe un jurnal
dar dacă te-aș învăța unde începe realitatea
mă tem c-ai să mă destrami ca pe-o bluză
doar să ajungi la firul dorit
nu ești pregătit pentru o viață în plus...

Ce-nseamnă să fii om?

Orchestra caută sunete să-și lege corzile
cu ochii tăi
în gară
un câine latră a jale
și-o ușă scârțâie să ridice ceața
se-aude un copil
parcă-mi tușește în creier
și mă scutur ca de un tremur
nu toate gările sunt la fel

m-alergi prin zăpadă
picioarele-mi sunt înghețate
aud doar zarva trenurilor
ce pare că-mi iese de sub picioare
vântu-ți suflă geana de pe obraz înainte s-o prind
ești mai cald ca ultima dată
și nu știu de ce
uneori mă întreb
ce culoare are viața ta?

în seara asta
gara prinde liniștea și se rotesc într-un joc
mă amețește privirea ta
mă simt închisă într-un glob de neviață
și dau din picioare să mă trezesc
n-am ajuns prea departe
pe pod nici câinii nu mă mai văd
fiecare se îngrijește de sine
ce-nseamnă să fii om?