Pe pasarelă fantasme elegante se plimbă agale
cu capu-n pământ
când le privești se închid în capsule etanșe
și trec fugitiv
doar noaptea sufletele lor se țin cuminți de mână
și nu le vede nimeni
se supun colțurilor întunecate
și se feresc să nu adoarmă într-un vis
oamenii de pe strada mea dansează în ploaie
iar eu aș fugi dintr-un oft adânc spre tine
tot cerul se surpă în oglinda din mână
iar vântul râvnește, trece prin mine
și-un tremur lăuntric mă prinde, mă-ncarcă
c-o neputință stranie
și-atunci aș ieși ca un strigăt din mine
m-aș rupe de trup ca o umbră senilă
și-aș făuri din haos un nou început
eu încă aștept să mă nasc.
Dacă mi-aș asculta gândurile
poate aș știi unde duc
poate aș înțelege ce mă frământă
și unde se ascund cuvintele rostite
ți-aș spune că vreau să fiu singură
să fixez coșul de porumb cu privirea
sau să urmăresc pliculețul de ceai din cana verde
să mai simt doar gustul de cireșe dulci
li s-a dus vremea
acum ne uităm unul la altul
mai mult tu îmi urmărești privirea
iar eu mă feresc de ce-ai putea spune
ceaiul de cireșe nu mai are gust
nu știu ce ne leagă
dar îmi place liniștea dimineții de duminică
angoasa se desface în mine
tot ce-i în mintea mea se destramă în idei scrise
pe care tu le citești târziu
dacă mă lași să tac, cuvintele mă rod pe dinăuntru
iar trecerea timpului doare
oamenii vorbesc despre lucruri comune
noi nu le-am găsit încă.
M-am oprit pe marginea zilei să-mi trag sufletul
soarele arde cu putere
iar casele par că dospesc
rafale de vânt se lovesc de mine
sunt imună
parca mi-e dor să iubesc și nu-mi dau voie să-ncep
se poartă toamna în inimi și gânduri
picioare interne mă calcă pe suflet
să fie mai mic și să iasă
făpturi ruginii foșnesc agitate niște coli de hârtie
cei ca noi își rup unghiile pe un colț de tablă
își adună nervii despletiți
și-apoi zbiară căutând ajutor
n-ai cum să vezi mai departe
e ca și când ochii-și deschid înăuntrul
și cauți să aprinzi becul pentru că nu înțelegi noaptea
vrei să ieși din tine, dar venele te strâng
te uiți cu teamă-n jur
te retragi din luptă și fugi
a doua zi te întorci
o iei de la capăt, cu alt ințeles
când privești de aici, ai curaj să zâmbești
te pot ține de mână.
Uneori mă întreb ce se ascunde-n cuvinte
și de unde vin
mă tulbură fiecare-nceput de discuție
până la primul expir
apoi parcă m-ai prinde de degete
și mi-ai spune să mă opresc că-i mai bine
atunci te las să mă porți
te simt ca pe-o ploaie în ritmuri allegro
pe umerii goi
mă desprind de concepții
ca un sunet eliberat din robia unui cântec
și condus spre neștiut
mă retrag într-un suflet naiv
inima nu mai bate la fel
o las să-mi dicteze următorul minut, următoarea trăire
e liniște
un cuvânt se dezleagă
se stinge treptat în ecou.
