Fire de timp

Sădeşte secunde în viaţa mea, iubite
Ca să-nflorească minute mii şi mii,
Să crească orele pe lacuri străvezii,
Să se ridice zilele spre cer ca brazii
Şi săptămâni de dor să zburde pe câmpii.
Azi, lunile să zboare spre lumi necunoscute,
Iar anii să le prindă cu ramurile lor
Şi-apoi să se înalţe deceniile în viaţă
Şi secole de gânduri să urce-n infinit.
Tot astăzi timpul se despică-n fire,
Multe secunde se scurg înspre abis,
La miez de noapte clepsidra se întoarce
Şi ştiu că-ncepe iar o nouă zi.
Şi ceasul ticăie nebun în mine,
Iar clopotele nu se mai opresc...
Ştiu că sfârşitul mi-e aproape
Şi-ncerc să-l mint, să-i spun că n-o să plec.
Dar timpul nu m-ascultă şi s-opreşte,
Parc-obosit de-atâtea clipe şi trăiri,
Vrea să mă lase la poarta nemuririi
Unde nu-i ceas, nici capăt de trăit.

Să mă anunţi

Să mă anunţi când clipele se sting
Şi torţa vieţii nu mai vrea să ardă,
Când stropii sparţi din suflet
Mi se preling pe-o rază.

Să mă anunţi când timpul se opreşte
Şi ochii nu-ţi mai văd privirea,
Să ştiu să-mi iau adio de la visuri
Şi să-mi înec în gol simţirea.

Spune-i iubirii

Spune-i iubirii să mă lase
Să-ncerc să aflu al ei mister;
Şi de-oi afla să-şi scoată masca,
Să văd ce-ascunde în privire.

Spune-i s-aprind-o lumânare
Pentru un suflet nins şi rece,
Să-ntindă coarda, să vibreze
Pe portativul vieţii mele.

Spune-i iubirii că mi-e sete
Şi vreau să gust din cupa ei;
Vreau s-o ating, să mă cuprindă,
Să o absorb, să o trăiesc.