Nu pot uita trecutul,
Nu-l pot lăsa deoparte;
Mi se-oglindeşte în faţă
La fiecare pas...
Mă urmăreşte ca o umbră
Şi vrea să stăpânească totul,
Tot gândul ce se află-n trafic, Toată fiinţa mea.
Mă-ntreb de ce nu stă în urmă?
De ce aruncă cu-amintiri? Da... ştiu, are un rost în viaţă,
Dacă n-ar fi, n-am ştii nimic,
Nici n-am trăi, Căci el e sursa existenţei noastre,
E seva care curge spre viitor acum.
Şi totuşi l-aş ascunde,
Căci nu mă lasă-n pace,
Mă ţine prizonieră
În cartea lui de vise; M-atrage mişeleşte...
Îmi fură tot prezentul.
În neguri sinistre se îmbracă timpul
Când zorii se ascund după cortina serii, Iar vântul e harnic, îmi mătură calea,
Mă umple de gânduri mărunte şi seci.
Îmi pare adesea că văd o nălucă
Ce-aleargă spre mine, în braţe s-o prind,
Dar nu se apropie decât să mă vadă,
Să-mi dea un fior, apoi să dispară
În ceaţa căruntă ce cerne amintiri.
Degeaba mai vine căci doar mă îngheaţă,
Nu-mi cere nimic, nu-mi spune un cuvânt,
Vrea doar să mă chinui, să-mi spulbere vise.
Ştiu, pot s-o alung, dar nu vreau să plece,
C-atunci n-am nimic... doar vagul trecut.
Lacrimile dimineții se scurg pe firele de iarbă din grădină, Din florile de sticlă ce-ascund privirea tristă...
Acum știu: te-ai rătăcit prin gândurile de aseară,
Și-n plânset te-ai scăldat, în respirația adâncă;
În noapte te-ai uscat pe-obrajii mei fierbinți...
Un cimitir e orașul și totu-n jur zace-n tăcere.
A amuțit natura, mi-a amorțit tot corpul, Nimic nu se aude, doar inima ce bate cu atâta repezeală De parcă ar vrea să sară din pieptul meu acum... Nici umbră de cuvinte n-a mai rămas din mine,
Ai estompat și glasul ce te ruga să stai...
Azi ai plecat...
Mi-ai luat şi vise şi speranţe,
Mi-ai luat tot
Şi ai lăsat durerea să mă umple.
Veninul acum imi curge-n vene
Şi nu-s nimic
Decât o frunză incoloră
Desprinsă din copacul
Unui univers absurd.
Azi sunt deşert...
În fire de nisip se-ascunde Viaţa noastră şi-n mintea mea
Toţi norii s-au oprit
Lăsând ca stropii să clătească Amintirile răzleţe...
Tot astăzi voi muri
Căci mâine altă zi mai vine
Și-mi cere s-o trăiesc;
Nu știe că nu pot...
Mă-ntreb de ce nu stă în urmă? 
