Dumnezeu desenează raze chinuite pe cer
de prea mult alb și frig mă ghemuiesc
în noaptea ce-a trecut
cu hainele ude
te alerg
încerc un somn oprit
înainte să-nceapă
în centrul meu se scandează
la încheieturi trosnesc
ca un deget plimbat apăsat pe spatele tău
scrâșnesc
ca zăpada călcată-n picioare
și nu-i prea devreme să mă gândesc la ieri
dimineața nu dă înapoi
mintea-și măsoară marginile
ca o pasăre zborul până la următoarea oprire
ca un șofer drumul până la următoarea stație
ca mine orele până la următorul sărut
Dumnezeu desenează labirinturi pe pământ
de prea mult alb copilul se bucură-n mine
omul de zăpadă s-a topit până-n noi.
