:

Au înghețat castanii
și cresc din tine rând de rând mai mult
cu tălpile reci

și port șosete 
cu mâinile-mi goale 
cu timpu-n ureche 
alerg prin tine, prin piețe și gări 
și prin noi

transpiră copacii și norii
se-ntinde pământul la soare
limita-i cerul
creionul și foaia din geanta mea neagră
cearșaful și umbra ce cade pe mine
se strâng într-un pumn amorțit
și ziduri de praf mă-nghesuie-n mine 
respir între noi mai acut 
mi-e gând de negând cu pielea cusută pe mine
pe tine 
cu ape mai repezi te strâng

îmi taie tot corpul  
nebunii-s cuminți pe schele mă-nalță în ceruri 
și-s om de neom 
iar norii nu mint
când plouă rodește pământul.  

Deschisă

În mintea mea cineva tot șterge geamurile
iar tu mă vezi de afară

când eram mică desenam case pe sticla aburită
oamenii mei se jucau de-a v-ați ascunselea 
și ieșeau doar când plecam

hainele mele nu mai au captușeala de ieri
m-am dezbrăcat pe dinăuntru 
să poți vedea dacă ai ce să iei 
nu știu cât poți să-mi oferi pentru mine
dacă ne dăm la schimb
sau pur și simplu nu ne-ar lua nimeni separat
dar când spun că te iubesc 
e pentru că eu trec prin tine să ajung la noi
și pentru că eu sunt cu noi tot mai des

oamenii mei interni se țin de mână și zboară
ștergătorul de geamuri lucrează nonstop.