Marea

Se agită marea când noaptea încet se lasă
Şi valuri spumegânde se sparg de stânca rece;
În apă se-oglindeşte un dans de lună plină
Ce pare că împrăştie spre mal albe sclipiri.

Se-aude melodia de valuri fredonată,
O simfonie a mării, un glas de vânt plângând,
În scoicile uitate pe plaja părăsită
Unde prezentul tace şi împleteşte un gând.

În şerpuiri de valuri se-ascund stropii de ploaie
Şi-n infinitu' albastru se contopesc şi ei;
În vraja nopţii calde, o barcă-n larg dispare
Şi lasă in urmă trena crăiesei fremătând.

Negru

Negru e aerul ce-agaţă
Minutele de neatins, fierbinţi,
Ce ne îmbată gândul.
Negrii sunt ochii tăi
În care-mi scald privirea,
În care mă cufund
Ca intr-un dulce vis,
În noaptea ce ne leagă
În negrul întuneric,
În setea de iubire
Şi focul absolut,
Când valuri de pasiune
Ne mângâie fiinţa,
Când ceasul se opreşte
Şi devenim eterni.

Încă...

S-au stins luminile pe străzi
Şi încă lunecă aievea
Un glas de ploaie în surdină,
Un strop de apă-n balta rece.
Încă se-aude simfonia
Ce rupe pânza de tăcere
Şi mişcă oglinzile murdare;
Încă-i târziu, dar pare că-i devreme,
Încă aştept, dar timpul nu mai vrea.

Visuri mari

Plâng spiritele visurilor mele,
S-au preschimbat în stane
În vagul meu trecut,


În sloiuri îngheţate
De neputinţă surdă.
Se zbat fără să mişte
În amorţire crudă,
Şi-apoi se sparg în cioburi;

Se-mprăştie supuse
Spre neguri neştiute,
Spre minţi necunoscute,
Unde se nasc iar visuri
Şi vor să fie mari.