Sfârşit

Hoinăresc printre cadavrele dorinţelor aprinse
Lăsate-n calea unui vag trecut.
Mă uit atentă şi citesc în ele
Tot ce visam, ce-a ars, ce-a dispărut.
M-a părăsit trecutul şi sufletul
Şi orice simţ şi orice lacrimă,
Dar gândul, c-a fost cândva ceva m-a stins
Şi am căzut, şi m-am smintit de viaţă...

Tăcere

Lunatice fantasme
Se scurg halucinante
Şi plugărindu-mi mintea
Mă lasă fără grai.

Adoarme orice strigăt,
Cuvintele se sfarmă
Şi orice glas lăuntric
E mistuit, e stins.

Nici sufletul nu plânge,
Nici inima nu bate,
Timpul e surd şi tace,
S-a liniştit, e mort!

Rătăcire

Rătăcită...
Într-un scenariu
De poveste nesărată,
Încerc să aflu,
Să descopăr rostul meu.
Sunt doar o simplă actriţă
În faţa sălii pline
Ce-şi joacă rolul jalnic,
Absurd şi plicticos...
Păşesc pe scena vieţii ameţită,
Nu ştiu de pot sau nu
Să-nfrunt liniştea grea,
Nu am nici indici,
Nici lumină,
M-am rătăcit stupid
În lumea mea.
Nu văd ieşiri
Şi pare că-s închisă
În începutul plin
De gol etern,
În care m-am pierdut nedumerită
Pe punţi străine
Spre infern...

Încetini-va timpul

Încetini-va timpul
Când zorii se revarsă
Şi neînvinsul soare
Pe boltă sângerează.

Şi clipa-ncărunţeşte
Când sufletul se zbate
Din trupul meu să iasă
Scârbit de-atâta umbră.

Mi se dezbracă mintea
De gânduri şi de vise
Şi se-nveleşte-n neguri,
În depărtări deschise.

Încetini-va timpul
Când simţul îmi adoarme
Şi lucitor pe-o rază
Spre alte lumi pluteşte...

Vântul

Alerg pe străzi pustii
Căutându-mi alinarea
Dar nu găsesc nimic;
Se lasă ceaţa…
Deloc nu văd
Şi-mi pare că aievea
Aud un şuierat de vânt
Ce-mi gâdilă timpanul…
Şi-l simt…
Cum îmi atinge trupul
Şi mă cuprinde-n braţe.
Apoi mi-aşază părul,
Pe frunte mă sărută
Şi luându-mă de mână
Mă-ndeamnă să-l urmez.

Păşesc pe-a lui mantelă
Fără suflare, absentă
Şi-ntind o mână-n aer
Crezând că-l pot atinge…
Dar deodată tace
Şi în văzduh dispare,
De mine se ascunde
Şi nu mai simt nimic.
Îl caut înnebunită
Şi-alerg prin frigul serii,
Nu dau de el niciunde
Şi n-aud niciun glas,
Nici vântul ce m-alintă,
Doar gândul ce se zbate
În lunga lui tăcere…

Recădere

Din nou m-aleargă timpul pe căi nebănuite,
Spre vremuri încuiate şi gânduri bântuite
De palide himere ce vor să mă atragă
În dansul lor sălbatic şi-mi pare c-ameţesc...
Că totul se învârte şi vocile mă strigă,
Mă cheamă mai aproape, c-apoi să mă împingă
Spre orizontul magic al falnicelor clipe
De recădere-n focuri ce-mi mistuie fiinţa.
Se zbat ca nişte fiare ce simt miros de frică,
Mă sfâşie, nebune, tot trupul mi-l despică,
Mă lasă fără umblet, fără căldură, goală
Tot sângele l-adună şi-mi pun în loc otravă.

Lacrimi

Limpezi şiroaie de lacrimi transparente
Coboară iar pe calzii mei obraji,
Apoi se-adună sub frageda bărbie
Ca un mănunchi cules de multe griji.

Multe petale dorul desprinde-adesea
Din floarea ochiului stors de culori,
Multe sclipiri devin opace în noapte,
Se-ascund sub pleoapa rece dând fiori.

Lacrimi brodate căzute în tăcere
Se uscă-ncet pe chipul rătăcit,
Urme de vise rămân pe mâna caldă
Ce şterge azi obrazul amorţit.