Eres

Ești o viață
prea naiv să-nțelegi războaiele purtate cu noi înșine
și răul inconștient pentru care o să fii trist cândva
m-aș rupe-n bucăți cu zece mâini deodată
dacă aș știi că pot umple un gol pe care l-am lăsat
sau poate m-aș da pradă câinilor
să nu mai știi că exist

e cam târziu
ascult flacăra ce-mi arde în sobă
mă chinuie vise, eresuri, cuvinte
cu fiece tremur ce urcă spre gânduri
mă simt mai păgână

aș pune un zid între mine și tine
între ceea ce cred și ceea ce simt între noi

m-aș dezbrăca in mii de cuvinte
de frica nebună, reproșuri ce mistui
spunându-mi că-i bine să fiu doar cu tine, să fim absoluți
mi-e teamă de mine când vrei să te-apropii
m-aș ține legată să nu pot fi eu
să mă lepăd de tine
mă leagănă gândul că nu ești cu mine în zori.

Neobişnuit

Dacă aş fi pădure
cu drag mi-aş pune sufletu-n culori
şi te-aş lăsa să te apropii
ţi-aş şopti acelaşi poem

tu încerci să dezlegi cuvinte încrucişate
nu ştii că te văd

dar sunt om
nu ascund nimic
dimineaţa nu se trezeşte odată cu mine
mă lasă să încerc prima frigul de afară
niciodată nu ştiu cum s-o astept
şi cum se arată

deci simt
doar tu îmi spui că sunt mai rece ca toamna

timpul se aşteaptă să ţin pasul cu el
nu mă grăbesc
mă gândesc la lucruri banale
şi vreau să semăn cu mine
trage-mă de mână
vreau să mă întorc pe dos.

Toamnă

Hai să ne jucăm de-a toamna
tu răpeşti ploaia
iar eu pictez foşnetul frunzelor ce cad
zilele îmbătrânesc mai devreme
o să-mi strâng părul când încerci să prinzi vântul
sigur se împotriveşte
mi-e teamă mai mult de copilul din mine
aruncă creioane colorate şi se ascunde de frig
dac-ai începe să-i vorbeşti
s-ar adăposti la umbra sufletului tău
şi te-ar prinde în braţe
m-aş naşte încă o dată dacă aş ştii că-i dau viaţă
iar toamna prin noi e mai vie
şi ploaia ne-mbie să zâmbim
copilul râde de mine
îmi spune să fiu, să trăiesc acea zi.

Prea devreme

Vremea se-apleacă peste umerii mei
simt fiecare zi
ca desprinsă dintr-un ton preluat de bătaia vântului
și oprită într-un nai stricat
am ajuns să mă cuprind și să trag de mine
mă privesc în oglindă
poate dacă m-aș privi mai des
n-aș mai uita cine sunt și ce caut aici

în depărtare norii se-nchid
vântul mă-mpinge ca un tată
copilul temut de valuri, timid
m-aș opri să-i strig să aștepte
că sunt mare acum și eu decid pentru mine
dar par că ascult

aș vrea să cred că încă e vară
dar frunzele cad prea devreme în mine
cu-n salt am ajuns în ziua de mâine
și nu mă grăbesc să nu fiu copil
sunt zile și plouă și cresc neschimbate
călăul le-adună, se trec pe caiet
el coase oglinzi de cămașa de noapte
de ziua de ieri, de mâine grăbit.

Personalitatea depresivă vs personalitatea dependentă

“Nu mi-ar plăcea să fac parte dintr-un club care să mă accepte ca membru (Marx)” ar spune un depresiv. Personalitatea depresivă poate fi definită prin caracteristici precum: pesimism, dispoziție tristă, anhedonie și autodepreciere, însă nu este obligatoriu ca o persoană, despre care se spune că are o astfel de personalitate, să fie caracterizată de toate cele patru trăsături.

Cum să ne purtăm cu o personalitate depresivă? În general, individul are o triplă viziune negativă: aupra propriei persoane, asupra lumii și asupra viitorului. Această viziune este numită și triada depresivă. Avem tendința de a-i îndemna pe cei din jurul nostru să privească partea plină a paharului, partea pozitivă a lucrurilor, însă tocmai acest lucru nu este de recomandat atunci când venim în contact cu o personalitate depresivă. Este ineficient să le spunem ce să facă sau că nu este bună perspectiva din care privesc lucrurile. Făcând asta nu le facem decât să se simtă respinse, neînțelese și desconsiderate. De asemenea, să le facem morală este cu atât mai puțin recomandat. O personalitate depresivă s-ar simți vinovată pentru ceea ce este și cum este.

Bineînțeles, nu trebuie nici să le lăsăm să trăiască în lumea lor. Putem să le atragem atenția prin întrebări asupra laturii pozitive a situațiilor sau să-i implicăm în activități agreabile, situații sau activități despre care știm că le fac plăcere. Personalitatea depresivă se autodepreciază; afecțiunea și considerația noastră sunt benefice acestor persoane, însă condiția este ca această apreciere să fie sinceră. În cazul în care vorbim despre o maladie, cea mai potrivită modalitate prin care le putem ajuta este să le recomandăm un specialist.

Oarecum în opoziția personalității depresive este personalitatea dependentă, care insistă asupra nevoii sale de a fi acceptată de ceilalți. Pentru a fi acceptată în grupuri, personalitatea dependentă este gata să facă multe compromisuri. Trăiește cu două convingeri foarte bine înrădăcinate: nu poți face nimic singur, iar ceilalți sunt mai puternici decât ea, dar dacă sunt binevoitori, te pot ajuta.

În relațiile sale cu alții, personalitatea dependentă trece sistematic prin trei faze: o fază de agățare în care persoana face tot posibilul să fie acceptată, o fază de dependență și o fază de vulnerabilitate, în care devine conștienta de dependența sa de ceilalți.

Poate ne întrebăm cum ajungem să fim depepndeți de oamenii din jurul nostru. Se spune că anumite comportamente parentale, anumite atitudini educative, evenimente de viață ar putea duce la conturarea unei personalități dependente. Copiii preiau comportamentul părinților și nu fac ce îi sătuiesc aceștia, considerând că adevărul stă în acțiune și nu în cuvinte. Atitudinile de dependență ale părinților față de orice autoritate exterioară sunt ”copiate” de către copii, chiar dacă sunt îndemnați la autonomie. Există două tipuri de atitudini parentale care duc la apariția unor trăsături de personalitate dependentă: părinții șovăielnici, care nu le arată copiilor destul interes și care induc copiilor convingerea că trebuie să-și sporească eforturilede a se agăța de părinții de care supraviețuirea lor depinde și părinții supraprotectori care transmit copiilor lor că sunt vulnerabili și că lumea este plină de primejdii.

Cum să ne purtăm cu o personalitate dependentă? Recomandabil este să le lăudăm mai mult inițiativele decât reușitele, care de multe ori nu reflectă adevărata lor implicare. Nu le criticați inițiativele, chiar dacă nu sunt bune. Ele au nevoie să banalizeze eșecurile. Nu le dați pe tavă răspunsurile la întrebări și nu luați decizii în locul lor, lăsați-i să pună în balanță argumentele, să ia singuri decizii și să-și exprime punctul de vedere. Persoanele caracterizate de o personalitate dependentă trebuie să conștientizeze faptul că oricine poate avea îndoieli și slăbiciuni, nu ezitați să le cereți părerea, ajutorul său un sfat atunci când este nevoie.

Deși ne simțim, de multe ori, agasați și, poate, sufocați de aceste persoane, nu trebuie să le abandonăm gândind că așa vor învăța să se descurce singure. Nu este nevoie nici să le lăsați să vă ”invadeze”; puteți să le faceți să înțeleagă că există lucruri pe care le puteți face fără ele, iar acest aspect nu denotă faptul că le respingeți.

Profesor Psiholog Mirela Aldea

Ezitare

Mintea mea își cântărește gândurile
păreri diferite se leagă de aceeași umbră
și dau din picioare ca un copil ce vrea atenție
nu știi ce să crezi
dacă încă ești cel sau cea de ieri
sau mâine a venit prea devreme
poate timpul a evadat dintr-un sanatoriu
și își face de cap
mi-e frică să nu mă pierd
să nu mă cuprindă ca pe o pradă
și să cad
încă mi-e teamă să nu cad
unii nu se grăbesc să ia decizii
dar eu ți-am mai spus
mintea mea nu-i un borcan cu murături pentru iarnă
mi-e greu să mă desprind de trăiri
și să curg, să mă vărs ca o ploaie
dar mai greu e atunci când
m-aș deschide-n culori și nu pot
nu vreau să accept
că o viață n-ajunge să fiu ce-mi doresc.

Autumnal

Aceleași drumuri
un sentiment de regret mă încearcă
când privesc fumul de deasupra câmpului
e ca și când ai pierdut ceva
cândva, demult

oamenii din tren își povestesc viața
dar în tren e frig
iar cuvintele încarcă mai puțină emoție
au avut curajul să îmbătrânească
și acum se bucură de fiecare pas spre trecut
unii-și desfac rănile și cer milă
mamele lor au obosit să-i mai certe
și s-au dus devreme
copiii pun intrebări, e și firesc
uneori îmi par că vor să cunoască totul
ca niște mici savanți

spre orizont culorile se împletesc
făpturi maronii se adună în stoluri
se-ndreptă spre sud
tot pământul se-adună în mine și iese mărunt
și greu ca un strigăt
se rupe-n bucăți, se întinde-n ecou
ca un nor risipit cu-n aer de somnolență acută
te mai văd printre gene estompat ca o umbră
niște linii-ntrerupte se agită nespus
se dilată atomii, conturu-ți dispare
și suntem deschiși
eul meu se agață de alt cer intern, departe de tine.

Personalități dificile 2

Dacă în articolul precedent am vorbit despre personalitatea anxioasă, paranoică și histrionică, în continuare vom avea în vedere și alte personalități dificile, precum: personalitatea obsesională, narcisică și schizoidă, urmând ca în cele ce vor urma să continui cu personalitatea depresivă, dependentă, pasiv-agresivă și evitantă.

Persoana cu o personalitate obsesională este mereu preocupată ca totul să fie făcut ireproșabil. Poate fi numită și perfecționistă, meticuloasă, acordând o mare atenție detaliilor, astfel încât pierde din vedere situațiile în ansamblul lor. Această persoană poate fi caracterizată prin cinci trăsături esențiale: perfecționismul, care de cele mai multe ori duce la nerealizarea sarcinilor și la procrastinare; obstinație; reticență: în relațiile cu ceilalți, persoana este rezervată, îi este greu să-și exteriorizeze emoțiile pozitive; nehotărâre: individul nu se simte capabil să ia o decizie din cauza temei de a nu da greș; rigurozitate morală, fiind foarte conștiincioasă.

Personalitatea obsesională se teme de imperfecțiune și de nesiguranță, simțindu-se obligată să mențină în ordine tot ceea ce o înconjoară. Este exigentă atât cu ceilalți, cât și cu propria persoană, astfel fiind vorba de un perfecționism personal și social.

Cum să ne purtăm cu personalitățile obsesionale? Dacă le arătăm faptul că apreciem rigurozitatea cu care tratează situațiile și activitățile în care este angrenat, obsesionalul se va simți mai în largul său și nu ne va disprețui, iar pe viitor va primi mult mai ușor eventualele critici. Este recomandat să-i fie respectată și nevoia de a ține sub control lucrurile, de a organiza totul de la început, deoarece nu-i place imprevizibilul și detestă să fie pus în situația de a improviza. Mai mult, pentru a le dovedi că pot avea încredere în noi, este nevoie să le arătăm că suntem previzibili și că se poate baza pe noi. Mai apoi, poate fi încercată o descoperire a relaxării.

Nu zice nimeni că trebuie să-i apreciem de fiecare dată, indiferent de ceea ce fac, este recomandat ca atunci când exagerează să le fie adus la cunoștință acest lucru cu argumente solide și prezentate concret, la obiect. Nu încercați, în niciun caz, să-i ironizați, să vă angrenați prea mult în maniile lor sau să-i copleșiți cu prea multă afecțiune, recunoștință și daruri.

Personalitățile narcisice au o foarte bună părere despre propria persoană și vrea neaparat ca și ceilalți să vadă și să recunoască asta. De multe ori, aceste persoane sunt foarte preocupate de înfățișarea lor, dornice de a arăta mereu cât mai bine și încântate de a frecventa persoane importante. Narcisicul știe cum să jongleze cu emoțiile celorlalți, folosind alternativ seducția, critica și elogiile neașteptate. Are sentimentul că este excepțională, deasupra celorlalți și că sunt îndreptățiți să primească mai mult decât ceilalți, manifestă puțină empatie. De asemenea, este stăpânită de ambiția de a avea, de succese și se așteaptă la atenție și privilegii, fără a se simți obligată la reciprocitate. Când nu i se acordă privilegiile pe care le așteaptă, devine foarte furioasă. Individul cu o personalitate narcisică are sentimentul că regulile sunt făcute doar pentru oamenii obișnuiți.

Cum să ne părtăm cu o personalitate narcisică? Ar fi recomandat să le fie arătată aprecierea pe care o merită atunci când sunt sincere, astfel reușiți să le demonstrați că pot avea încredere în voi. Dacă această etapă a fost atinsă, atunci va fi mai ușor să le aduceți la cunoștință, să le explicați și să le argumentați felul vostru și al celorlalți de a acționa și reacționa în anumite situații. Rețineți că narcisicul se consideră o persoană mult mai însemnată decât voi și așteaptă să fie tratat ca atare, astfel, este recomandat să respectați cu scrupulozitate conveniențele și să nu-l criticați decât atunci când este absolut necesar. În același timp, păstrați discreția în privința propriilor voastre reușite.

Rețineți că este important să nu vă opuneți sistematic personalității narcisice. Nu fiți atenți la tentativele de manipulare și încercați să nu faceți favoruri pe care nu doriți să le repetați. dacă persoana narcisică are o imagine clară despre ceea ce acceptați și ce nu, atunci aceasta se va simți mai puțin tentată să vă pună toleranța la încercare. Este oarecum inutil să vă pierdeți timpul gândindu-vă sau așteptând recunoștință din partea unui individ cu o personalitate pur narcisică.

Personalitatea schizoidă are o înclinație pronunțată spre singurătate și preferă activitățile solitare, necăutând compania celorlalți; pare a fi impasibilă, detașată și greu de înțeles. Îi este greu să-și exteriorizeze sentimentele, pare indiferentă la reacțiile celorlalți fie că este lăudată, fie că este criticată. Din cauza acestora, are puțini prieteni și nu leagă prietenii cu ușurință.

Este destul de greu să înțelegem viața unei personalități schizoide și felul cum aceasta percepe lumea, deoarece nu mărturisește nimic despre propria persoană, despre ceea ce gândește sau simte. Poate ne întrebăm de ce un schizoid este așa și de ce nu relaționează cu ceilalți. Schizoidul este mai puțin abil decât celelalte persoane în a înțelege reacțiile oamenilor din jurul său. Comunicarea cu ceilalți îl solicită foarte mult.

Cum să ne purtăm cu o personalitate schizoidă? În primul rând trebuie să le respectăm nevoile, mai ales cea de a fi singur și să încercăm să empatizăm cu acestea, să-i observăm și să le arătăm că suntem alături de ei, apreciindu-le calitățile și motivându-i să se lase descoperiți. Bineînțeles, nu este cazul să le cerem să fie altfel, să manifeste emoții puternice sau să-i obligăm să poarte conversații nedorite și să nu le respectăm nevoile. Cu toate acestea, ar fi bine să nu-i obligăm să facă ceea ce nu-și doresc, dar nici să-i lăsăm să se izoleze în lumea lor.

Altfel

Pe la 6
oamenii de pe strada mea își părăsesc trupurile
și se îndreaptă spre gară
îi vezi cum se mișcă greoi
de parcă ar avea pietre în gânduri
te și ferești că poate le aruncă după primul salut
mintea lor se trezește mai târziu
când plouă
își dizolvă sufletul la o cană cu ceai
ei cred că se încălzesc
sunt mai ușori până ajung acasă
apoi se îmbracă cu alte griji

tu nu-mi spui niciodată ce gândești
trebuie să ghicesc dacă mă asculți
iar când vorbești, prefer tot să taci
nu știu ce ne ține-mpreună
ceilalți trăiesc și fără noi
eu duc aceeași viață și singură
deci e la fel

n-ar trebui să-mi spun doar mie asta
dar nu am de ales
gândurile pornesc de la mine

la casa cu numarul 13 stăteai și tu
m-am întrebat mereu dacă îmi porți noroc sau nu
într-un final am aflat că n-ai nicio grijă
tu ești cu lumea ta
iar visul ăla cu amândoi îmi aparține
oamenii de pe strada mea trec și prin fața porții tale
treceau și anul trecut, dar acum grăbesc pasul
inima le bate mai tare.

Personalități dificile

Personalitatea reprezintă o configurație relativ stabilă de însușiri psihice, care se manifestă constant în comportament, conferind unicitate și individualitate persoanei. Trăsăturile de personalitate sunt caracterizate atât de maniera obișnuită de a percepe mediul înconjurător și propria persoană, cât și de felul în care se comportă și reacționează un individ. De-a lungul timpului, personalitățile au fost clasificate de către mulți cercetători, însă vom lăsa deocamdată acest subiect și ne vom centra asupra problematicii personalităților dificile.

Adesea găsim în jurul nostru persoane pe care nu le înțelegem, spunem că prezintă un comportament deviant, că nu reușim să comunicăm cu ele sau că nu știm ce atitudine și comportament trebuie să mai adoptăm pentru a face față. Totuși aceste trăsături pot fi manifestate în permanență sau doar uneori, într-o anumită situație.

O personalitate este considerată a fi dificilă atunci când anumite trăsături ale acesteia sunt foarte accentuate sau rigide, inadaptate situațiilor, cauzând suferință și disconfort persoanei în cauză și a celorlalți din jurul său. François Lelord și Christophe André (2011) au trasat o clasificare a personalităților dificile, optând pentru 12 mari tipuri, care se regăsesc de-a lungul timpului în toate țările și sub diferite variante.

De ce este important să cunoaștem oamenii și personalitățile acestora? Poate pentru că mulți dintre noi se confruntă cu neplăceri cauzate de acestea și pentru că dorim să evităm conflictele care pot apărea, să știm cum să abordăm o personalitate dificilă. De multe ori, aceste personalități se află în familia noastră, la locul de muncă, printre prietenii noștri și atunci suntem direct interesați de felul în care ar trebui să relaționăm cu acestea. O persoană nu este vinovată de personalitatea sa, nu avem posibilitatea să ne alegem o personalitate. Fiind influențată atât de ereditate, cât și de mediu și educație, cauzele unei personalități dificile pot fi atribuite acestor factori.

Am ales să caracterizez, foarte pe scurt, tipurile de personalități dificile propuse de François Lelord și Christophe André (2011) în cartea ”Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile”: personalitățile anxioase, paranoice, histrionice, obsesionale, narcisice, schizoide, depresive, dependente, pasiv-agresive și evitante, pentru a vă putea face o idee asupra trăsăturilor acestora și a recomandărilor propuse. În acest articol am să abordez personalitățile anxioase, paranoice și histrionice, urmând ca în următoarele articole să continui prin a vi le expune și pe celelalte.

Personalitățile anxioase manifestă în permanență griji foarte intense raportate la riscurile vieții cotidiene și prezintă o tensiune fizică adesea excesivă. O personalitate anxioasă poate avea avantaje, dar mai ales dezavantaje: pe de-o parte există prudență și tendința de a ține sub control situațiile, dar pe de altă parte, putem vorbi despre o tensiune exagerată și suferință.

Cum să ne purtăm cu personalitățile anxioase? Psihologii și psihiatrii ne recomandă să le facem să creadă că pot avea încredere în noi și să le inspirăm asta, să le ajutăm să relativizeze situațiile: noi nu putem controla totul singuri. De asemenea, este important să-i scoatem din ”lumea” în care se află și în care le este teamă la tot pasul, practicând un umor binevoitor. În cazul în care comportamentul duce la maladie, este recomandat tratamentul condus de către psihiatru.

Ar fi util dacă nu ne-am implica și nu ne-am lăsa prinși în ceea ce înseamnă ”lumea” lor. Este recomandat să nu-i luăm prin surprindere, să nu le povestim despre propriile noastre neliniști sau să nu abordăm subiecte de conversație penibile, deoarece personalitățile anxioase sunt foarte vulnerabile. Unii psihiatri recomandă personalităților anxioase să nu urmărească știrile televizate.

Personalitățile paranoice sunt caracterizate de două mari atribute: suspiciune și rigiditate. Aceste personalități sunt mereu suspicioase în privința celorlalți considerând că aceștia sunt rău intenționați în ceea ce le privește. Tocmai din această cauză ele se protejează în permanență, fiind foarte atente la ce se întâmplă în jurul lor și neavând încredere în ceilalți. Atunci când bănuiește că un individ dorește să-i facă rău, persoana cu o personalitate paranoică face tot posibilul pentru a căuta dovezi care să îi confirme suspiciunile. Este mereu preocupată de propriile drepturi și se simte ușor ofensată. Totodată, această persoană pare a fi rațională și logică, fiindu-i greu să manifeste tendințe sau emoții pozitive și neavând simțul umorului.

Cum să ne purtăm cu personalitățile paranoice? Recomandabil este să ne exprimăm foarte clar motivele și intențiile și să respectăm regulile și conveniențele la care am căzut de comun acord. Este important să menținem contactul cu aceste persoane, să nu le dăm impresia că nu au niciodată dreptate, dar nici că au întotdeauna, trebuie să le lăsăm mici victorii.

Știm că personalitățile paranoice nu se lasă până nu găsesc dovezile care să ateste că au dreptate. Este recomandat să nu renunțăm la a lămuri neînțelegerile sau să nu atacăm persoana, nici atunci când acestea insistă în a susține ceva. Încercați să nu comiteți greșeli și să nu abordați subiecte cu teme precum cele politice.

Personalitățile histrionice sunt cele care caută mereu să atragă atenția și afecțiunea celorlalți, dramatizând exprimarea propriilor emoții, care pot varia și denotă instabilitate emoțională. Are tendința de a idealiza sau de a deprecia excesiv persoanele din jurul său.

La început, aceste persoane par a fi încântătoare, însă manifestările lor exagerate, instabilitatea emoțională și dorința de a fi mereu în centrul atenției îi plictisesc pe cei aflați în anturajul acestora, care renunță la compania acestui tip de personalitate.

Cum să ne purtăm cu personalitățile histrionice? În primul rând, trebuie să ne așteptăm la dramatizări și exagerări din partea acestor persoane și să o lăsăm să se manifeste din când în când, însă să nu ne lăsăm păcăliți și seduși de acestea. Este important să apreciem și să manifestăm interes atunci când adoptă un comportament agreabil, să-l încurajăm și să nu ne amuzăm pe seama ei.

Profesor Psiholog Mirela Aldea

Bibliografie:

Lelord, F., André, C. (2011). Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile. București. Editura Trei.
Lilley, R. (2007). Cum să ne purtăm cu oamenii dificili. București. Editura Meteor Press.

Decădere

Vara-și cheamă pruncii abătuți
inimile lor stau pe vârfuri să ajungă aerul cald
ăia mici plâng de foame
vinovații mușcă din trup cu nesaț
iar noi ne-nghesuim degetele în buzunar
și ne jucăm cu minți închise
nu ne-angrenăm decât în jocuri murdare
și tragem de noi ca de cârpe în zori
ne zbatem în zori
cu venele goale și gâtu-i uscat de multe cuvinte
prea multe cuvinte fără astâmpăr
prea mulți trecători căzuți în derivă
cu suflet uscat
și-i vezi cum se-adună la colțuri de stradă
cu mințile strânse de frică
te-ar prinde de gânduri și-ar scoate din tine
tot jarul și mila
fiori te cuprind când vezi decăderea
din nudul gărilor mute
ți-e teamă să treci, să te-mpiedici de tine
în vis
ne ținem de mână cu vântul de toamnă
nu suntem mai buni nici într-o mie de ani
tu sari în neant să mă prinzi brusc în brațe
eu stau și aștept ziua de ieri.

Similaritate vs complementaritate

(în relațiile interumane)

Ne place să fim diferiți, însă căutăm oameni care să ne semene. Conștient căutăm oameni ca noi, inconştient căutăm bucățile ce ne întregesc; căutăm ceea ce ne lipsește. Lumea e precum un puzzle: fiecare își are rostul lui și fiecare e important acolo unde e. Fără una din piese, puzzle-ul nu mai este întreg. De aceea, suntem nevoiți să fim diferiți. Este mai mult o nevoie, o trebuință inconștientă, care devine dorință.

Suntem conștienți de faptul că vrem să fim altfel decât ceilalți însă nu cunoaștem substratul acestei dorințe. Nu mulți dintre noi știu că avem nevoie de echilibru. Acest echilibru este interiorizat și respectat la nivel inconștient. Ne completează, ne echilibrează ceva diferit nouă, cineva complementar. Astfel, echilibrul este susținut de două piese diferite; iar acest lucru nu se întâmplă doar în relațiile de cuplu.

Psihoterapeutul german Bert Hellinger (2010) afirmă într-una din cărțile sale faptul că fără diferență, unitatea nu este posibilă și că tocmai unitatea este cea care aduce lucrurile, trăsăturile diferite împreună și le unește. Tot el consideră cea mai frumoasă imagine a unificării fiind cuplul, el fiind imaginea întregului în natură. Conștientizarea diferențelelor crează o unitate profundă. Mai mult decât atât, Hellinger se leagă și de ereditate, afirmând că ”părinții sunt o mare parte din destinul nostru”. Ceea ce primim de la ei ne face să fim ceea ce suntem. De asemenea, determină și ceea ce ne lipsește.

Trecând spre latura psihologiei sociale și, mai mult, spre cea a sociologiei, trebuie să știm că în 1958, sociologul american Robert Winch (apud Boncu, 2005), a formulat teoria nevoii de complementaritate în relațiile interpersonale, aceasta venind în opoziție cu teoria similarității. Teoria susține că indivizii sunt atrași de cei care îi completează și le pot satisface nevoile. Fiecare caută la celălalt ceea ce nu găsește în el. De exemplu o persoană dominantă va căuta întotdeauna un partener submisiv. Totuși este important de reținut că această complementaritate nu apare în măsurile globale ale caracteristicilor de personalitate, precum inteligența şi onestitatea; ci adaptează nevoile specifice ale partenerilor, cele care sunt relevante pentru o relație.

Există însă cercetări care nu confirmă această teorie a complementarității. Psihologul Ștefan Boncu afirmă faptul că interrelaționarea și nivelul de cunoaștere al persoanelor de lângă noi duce la apariția anumitor factori, printre care similaritatea, care sunt hotărâtori pentru transformarea relației în prietenie, funcţionând pe principiul ”cine se aseamănă se adună”; persoanele având: atitudini, credințe și valori comune. Studiile au arătat că în cazul cuplurilor, similaritatea dintre cei doi parteneri fiind mai mare, ei se declară mai fericiți. Printre psihologii care susțin teoria similarității este Donn Byane (1971), Griffitt și Veitch (1974), cercetările lor ducând la rezultate foarte clare: oamenii simpatizează semnificativ mai mult pe cei similari lor, decât pe cei disimilări.

Mai târziu, Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă (1998) vorbesc despre satisfacerea reciprocă a nevoilor complementare, considerând că filtrul atracției personale nu poate fi explicat în mod obiectiv. Diferențele funcționale între cuplurile bazate pe similaritate și cele bazate pe complementaritate se rezumă la raporturile diferite dintre ceea ce se cunoaște și ceea ce nu se cunoaște. Astfel, în cazul partenerilor care fac parte din cupluri similare, procesul de identificare favorizează anticiparea reacțiilor și comportamentelor, consumarea relației ducând până la dispariție. În ceea ce privește partenerii unor relații complementare, este păstrat un oarecare mister; care duce la longevitatea relației.

Și totuși, după ce ne ghidăm atunci când alegem persoanele lângă care și alături de care dorim să ne petrecem timpul, persoanele alături de care dorim să lucrăm și partenerii din viața de cuplu? Fiecare dintre noi are un filtru propriu de selecție și, poate, chiar reselecție. Ceea ce este cu adevărat important este să ne autoevaluăm, să știm cine suntem noi și de ce avem nevoie. Ar fi util să ne ”trezim” la timp și să aflăm dacă avem compania favorabilă, dacă suntem acolo unde ne dorim și cu persoana dorită.

Profesor Psiholog Mirela Aldea

Bibliografie:

1. Boncu, Ș. (2005). Procese interpersonale. Iași. Editura Institutului European.
2. Byane, D. (1971). The attraction paradigm. New York, Academic Press.
3. Griffitt, W., Veitch, R. (1974). Preacquaintance, Attitude Similarity and Attraction Revisited: Ten Days în a Fall-Out Shelter. Sociometry 37 (2): 163-173.
4. Hellinger, B. (2010). Un val, un ocean. București. Editura Cartea Daath.
5. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (1998). Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei. București, Ed. Edit Press Mihaela SRL.

Apăsare

Îngălbenesc castanii, aeru-i greu de fum
cerul a obosit
iar norii poartă doliu
pe la patru gara era plină
oamenii ce mă cunosc își pun gândurile deoparte
și par că mi le spun doar mie atunci când ne-ntâlnim
dacă-i privesc în ochi
parc-aș trage cu privirea un fir de ață
și și-ar lăsa mintea să se verse
nu mă plâng că mă-ngrămădesc cu prea multe cuvinte
dar sunt momente când prefer să fiu cu mine
să despic fiecare imagine și să fiu părtaș fiecărui atom
sunt zile când aș lua orice tren în sensul opus
și m-aș rupe de tot ce mă ține
aș urca pe cel mai înalt munte doar să strig că mi-e bine
și te-ajung
sunt zile când mor câte puțin în mine
și nu-s decât om.

Ce este și cum gestionăm procrastinarea?

Procrastinarea este o problemă tot mai des întâlnită în zilele noastre, atât în rândul copiilor, adolescenților și chiar a adulților. Prezentă, mai ales, în rândul elevilor și studenților, comportamentul procrastinator îi face pe aceștia să-și amâne responsabilitățile academice de-a lungul întregului an școlar/universitar. Rezultatele studiilor au demonstrat că elevii și studenții sunt ținta procrastinării, iar cei mai mulți dintre ei recunosc faptul că se confruntă cu această problemă.

Etimologic, termenul de ”procrastinare” provine din limba latină (procrastinatum), unde ”pro-” semnifică „pentru”, iar ”crastinus” – „ce ţine de ziua de mâine”. Psihologic, definită de către Lay, (apud Flett et al, 1992), profesor psiholog la York University, procrastinarea este o tendinţă iraţională de a amâna o sarcină care trebuie îndeplinită.

Stanley Milgram (apud Ferrari et al, 1995), psiholog social american, consideră comportamentul procrastinator ca fiind o boală modernă, „manifestată”, mai ales, în ţările în care tehnologia se află la un nivel avansat. Tot el consideră că procrastinarea nu este doar un simplu act de evitare a sarcinilor și că individul care procrastinează nu intenţionează să ignore sau să evite sarcinile prin care întârzie. Acesta lasă, pur şi simplu, aceste activităţi căutând momentul optim pentru a le relua.

De obicei, ni se întâmplă să procrastinăm într-o anumită arie; iar printre cele mai frecvente arii se regăsesc cea personală, academică, profesională, casnică și relațiile interpersonale. Trăsăturile unei persoane care procrastinează sunt adesea conturate în evitarea dezvăluirii de informații cu privire la abilități, preferința sarcinilor de execuție, neputința estimării corecte a timpului, tendința focalizării pe trecut și neîndeplinirea intențiilor, obiectivelor setate.

Există procrastinare comportamentală și decizională, cea comportamentală fiind definită prin autohandicapare. Amânăm o activitate sau nu ne implicăm, fie considerând că nu suntem destul de buni pentru a finaliza; fie pentru că este dificil să luăm o decizie și așteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine. Există, de asemenea, procrastinare activă și pasivă. Procrastinatorii activi amână, însă reușesc să ducă la bun sfârșit sarcina, iar procrastinatorii pasivi amână, dar nu reușesc să definitiveze sarcina (Chu, Choi, 2005).

Ne întrebăm poate, care sunt cauzele acestui comportament de amânare. Unele teorii susțin că procrastinarea pleacă de la autoritatea parentală, că părinții care nu lasă copiii să-și dezvolte libera inițiativă, încurajează activarea acestui comportament. Lay (apud Flett et al, 1992) susține faptul că gândirea și acțiunile noastre sunt formate în termeni de ”dorințe și vise” și că tocmai acest lucru duce la manifestarea comportamentului de amânare. Alte teorii susțin incapacitatea de planificare. De asemenea, printre cele mai frecvente cauze se regăsesc rebeliunea, teama de eșec sau succes (pentru că succesul implică responsabilitate), lipsa de plăcere sau de motivație.

De-a lungul timpului s-a presupus şi cercetat că procrastinarea este influenţată de diverşi factori precum:
- cerinţele externe impuse care sunt prea mari,
- managementul sărac al timpului,
- motivaţia,
-perfecţionismul sau chiar de către
- factori de personalitate: nevrotism, extraversie, agreabilitate, deschidere şi conştiinciozitate.

Multe studii, precum cele ale lui Flett et al (1992), Özer et al (2009), Sheila Brownlow (2000) și Çapan (2010), au subliniat influenţa perfecţionismului asupra procrastinării. Perfecţioniştii se îndoiesc de propria persoană, se tem de eşec şi de posibilitatea de a fi respinşi; considerând faptul că sunt determinaţi să fie perfecţi îi conduce spre excelenţă, însă, de fapt, această tendinţă duce spre frânarea oricărei realizări. Perfecţioniştii au o atitudine nerealistă în stabilirea expectanţelor şi standardelor, care de multe ori sunt prea înalte.
Un alt factor important care influenţează apariţia comportamentului procrastinator este motivaţia. Aceasta are un rol important în învăţare. Mulți cercetători asociază procrastinarea cu lipsa motivaţiei intrinseci.

Deși procrastinarea a fost adesea considerată a fi în relaţie cu o varietate de sindroame psihiatrice, nu s-a acordat foarte multă atenţie acestui comportament. Un motiv pentru care aceste studii nu au avut loc este faptul că procrastinarea nu este luată prea mult în serios. Comportamentul este întâlnit foarte des, motiv pentru care nu este considerat un comportament problematic.

Fiecare persoană se confruntă, măcar o dată în viață, cu această tendinţă atunci când trebuie să ducă la bun sfârşit un lucru pentru care şi-a asumat o responsabilitate; iar mai apoi toate acestea duc la stres, regret, panică şi chiar nesatisfacţie. Procrastinarea corespunde acţiunii de a amâna lucrurile până în ultimul minut, iar aceasta afectează într-un mod negativ multe aspecte ale vieţii noastre.

Și, totuși, există modalități de prevenire sau stopare a acestui comportament. Unul dintre importantele măsuri de prevenire este înlocuirea lui ”trebuie” cu ”vreau”, ”mi-e teamă că” utilizând ”am nevoie să”. Întreabă-te de ce vrei să faci un anumit lucru. De ce te ajută implicarea într-un anumit proiect sau realizarea unei sarcini. Altă măsură este formarea unei mentalități de pași mărunți. Nu te grăbi să apreciezi că sarcina e foarte dificilă sau că ai foarte mult de lucru. Începe prin a rezolva ceea ce ai de făcut cu o primă etapă, apoi continui. Importantă este și formarea unui sistem de recompense și pedepse. Am dus la bun sfârșit o sarcină, pot să-mi cumpăr cartea dorită. În ceea ce privește procrastinarea academică, două modalități de prevenire sunt și studiul într-un loc rezervat doar studiului și formarea unui grup de învățare.

Soluţii:

Este util să ne planificăm timpul și activitățile în funcție de importanța și urgența de rezolvare.
- Dacă este foarte important și urgent, atunci nu mai sta pe gânduri și acționează;
- Dacă este important, însă nu foarte urgent, planifică.
- Dacă este foarte urgent, însă nu foarte important, atunci deleagă sarcina respectivă; iar
- Dacă nu este nici important, nici urgent, las-o deoparte.

Profesor Psiholog Mirela Aldea

Referințe:

1. Brownlow, S., Reasinger, R. D. (2000). Putting off Until Tomorrow What is Better Done Today: Academic Procrastination as a Function of Motivation Toward College Work. Select Press, Corte Madera, CA, 415/209-9383.
2. Chu, H.C., Choi, J.N. (2005). Rethinking Procrastination: Positive Effects of “Active” Procrastination Behavior on Attitudes and Performance. The Journal of Social Psychology, New York, 145(3), 245–264.
3. Çapan, B. E. (2010). Relationship among perfectionism, academic procrastination and life satisfaction of university students. Procedia Social and Behavioral Sciences 5, 1665 – 1671.
4. Ferrari, J. R., Johnson, J. L., McCown, W. G. (1995). Procrastination and task avoidance – Theory, Research, and Treatment. New York: Plenum.
5. Flett, G.L., Blankstein, K. R., Hewitt, P. L., Koledin, S. (1992). Components of perfectionism and procrastination in college students. Social behavior and personality, 20(2), 85-94.
6. Özer, B. U., Demir, A. D., Ferrari, J. R. (2009). Exploring Academic Procrastination Among Turkish Students: Possible Gender Differences in Prevalence and Reasons. The Journal of Social Psychology. 149(2), 241-257.

Compulsiune

Am ieșit să mă plimb
nu mai văzusem de mult colțurile tăcute ale orașului
mi-era dor să mă desprind de camera
ce mă ținea închisă de câteva zile
pe deal liniștea e mult mai adâncă
se văd crucile și casele nou zugrăvite
cerul se surpă, iar păsările caută o altfel de căldură
aici sus pomii se înalță în mine
puterea parcă te strânge în brațe
și ți-ai striga numele să asculți dacă te auzi
să vezi dacă te aude cineva
dar nu ai timp, asta îți trece prin minte

când sunt singură în capul meu e un trafic continuu
lumea se adună și țin conferințe interminabile
fiecare în legea lui

deasupra orașului sunt mai mare
ceva din mine se înalță deasupra mea
și cu ghearele scoase vrea să cuprindă pământul
dacă m-aș vedea, aș plânge de multe ori
nu știu cine lasă demonii să intre în mine
se ascund în inconștient
stau la pândă și ies când e liniște
uneori mi-e teamă să stau singură
mă tem că ar ieși din mine și n-aș putea răspunde
și vreau să-i alung, chiar vreau
e ca și când aș pune instinctele în cămăși de forță
și le-aș lega să nu mai scape
uneori reușesc
alteori descarc tot ce se află în sine, apoi tac
abia atunci liniștea coboară și-n mine
și mă simt om.

Început

Pe pasarelă fantasme elegante se plimbă agale
cu capu-n pământ
când le privești se închid în capsule etanșe
și trec fugitiv
doar noaptea sufletele lor se țin cuminți de mână
și nu le vede nimeni
se supun colțurilor întunecate
și se feresc să nu adoarmă într-un vis

oamenii de pe strada mea dansează în ploaie
iar eu aș fugi dintr-un oft adânc spre tine

tot cerul se surpă în oglinda din mână
iar vântul râvnește, trece prin mine
și-un tremur lăuntric mă prinde, mă-ncarcă
c-o neputință stranie
și-atunci aș ieși ca un strigăt din mine
m-aș rupe de trup ca o umbră senilă
și-aș făuri din haos un nou început

eu încă aștept să mă nasc.

Lucruri comune

Dacă mi-aș asculta gândurile
poate aș știi unde duc
poate aș înțelege ce mă frământă
și unde se ascund cuvintele rostite
ți-aș spune că vreau să fiu singură
să fixez coșul de porumb cu privirea
sau să urmăresc pliculețul de ceai din cana verde
să mai simt doar gustul de cireșe dulci
li s-a dus vremea
acum ne uităm unul la altul
mai mult tu îmi urmărești privirea
iar eu mă feresc de ce-ai putea spune
ceaiul de cireșe nu mai are gust
nu știu ce ne leagă
dar îmi place liniștea dimineții de duminică
angoasa se desface în mine
tot ce-i în mintea mea se destramă în idei scrise
pe care tu le citești târziu
dacă mă lași să tac, cuvintele mă rod pe dinăuntru
iar trecerea timpului doare

oamenii vorbesc despre lucruri comune
noi nu le-am găsit încă.

Mesaj

M-am oprit pe marginea zilei să-mi trag sufletul
soarele arde cu putere
iar casele par că dospesc
rafale de vânt se lovesc de mine
sunt imună
parca mi-e dor să iubesc și nu-mi dau voie să-ncep
se poartă toamna în inimi și gânduri
picioare interne mă calcă pe suflet
să fie mai mic și să iasă
făpturi ruginii foșnesc agitate niște coli de hârtie

cei ca noi își rup unghiile pe un colț de tablă
își adună nervii despletiți
și-apoi zbiară căutând ajutor

n-ai cum să vezi mai departe
e ca și când ochii-și deschid înăuntrul
și cauți să aprinzi becul pentru că nu înțelegi noaptea
vrei să ieși din tine, dar venele te strâng
te uiți cu teamă-n jur
te retragi din luptă și fugi
a doua zi te întorci
o iei de la capăt, cu alt ințeles
când privești de aici, ai curaj să zâmbești
te pot ține de mână.

Cuvinte

Uneori mă întreb ce se ascunde-n cuvinte
și de unde vin
mă tulbură fiecare-nceput de discuție
până la primul expir
apoi parcă m-ai prinde de degete
și mi-ai spune să mă opresc că-i mai bine
atunci te las să mă porți
te simt ca pe-o ploaie în ritmuri allegro
pe umerii goi
mă desprind de concepții
ca un sunet eliberat din robia unui cântec
și condus spre neștiut
mă retrag într-un suflet naiv
inima nu mai bate la fel
o las să-mi dicteze următorul minut, următoarea trăire
e liniște
un cuvânt se dezleagă
se stinge treptat în ecou.

Alt orizont

Gândurile mele au Parkinson
prin mine trec umbre ce zbiară
și dor
în palme ai aceeași cutie în care se zbate teama de Eu
plămânii nu te mai țin să m-ajungi
și e trist să știu că exiști în acest film
te-aș scoate din minți
dar te simt tot mai cald
poate ești sânge deja
și mă mistui
grădinile-s deschise
iar eu gândesc prea mult
poate pierd esența
mă îngrijesc de ce-mi mișcă sensul
simt doar că mă calci cu ghete murdare
și râzi
mă trezesc prea des încă fixată într-un punct
apoi să mă scutur de tine ca de un vis străin
ca să pot respira
ne place trecutul
dar eu văd înaltul în alt orizont.

Spre azi

Mi-s ochii plini de ceață,

lumina-și înfige unghiile-n mine și trage

ca de o cârpă ce spală podeaua.

Vopselele se scurg,

conturul le scapă în mințile tunse de gânduri.

De-atunci nu mai știu

m-am trezit într-o viață

cad, mă ridic, alerg, mai visez

dar de mâine e soare și cred că se-ntâmplă.

Exist fără teamă

am drept la o umbră

nu-s ochi, dar prezentă în haina ce-o port.

Când plouă-s cu mine

m-așez într-un colț și cos același minut de liniște.

Mă găsesc mult mai vie în sunete moarte

despărțirile se aleg în tocul ușii

când cineva decide că ai stat destul pe aici

și te ia să încerci altă lume

sau poate să-ți dea altă viață.

Nu știu, dar accept

de ieri dansez același ritm și sunt mai aproape de mine.

De ieri nu-s doar eu

sunt un cumul de stări

dar mi-e bine.

Patru

Am zburat ca un gând

redeschis într-o carte la pagina patru.

Iarba e la fel de verde ca anul trecut, iar

zilele curg în aceeași direcție;

măcar nu amețesc.

La pagina asta te regăsesc cel mai bine.

Mă descopăr și eu, iar tu

te lași să fii tu

cu toate din jur și ți-e bine.

Copile, ai crescut,

anii aleargă-ntr-un zâmbet.

Legăm amintiri, ne prindem de vise...

Continuă să fugi,

să iei ce-i mai bun

din patru cărări diferite.

Libertate

Orașul a căzut în alb
uneori vreau să plâng
să ascund timpul într-o cutie
și să cânt
prin mine să curgă ploi
iar pietonii să treacă pe roșu
de la o stare la alta
la capătul meu se termină ceața
de acolo începe secundarul să fugă
ca un gând amețit.
Mi-am zis să fiu eu
să ies din mine
ca dintr-un costum de vină
și să râd
să-mpart emoția de a trăi liber.

Antiteză

Copilăria are părul blond
împarte căldură și culege zâmbete
culorile n-au stare
iar drumul până la soare e scurt
Copilul râde
se joacă cu atenția celor din jur
caută să prindă lumina, să învingă noaptea
el visează să fie mare
se bucură și cântă despre lucruri simple
Copilul plânge
a uitat să se joace
caută iubirea-n costume obscure
el visează regăsirea în suflet naiv
bucuria se vinde la colț de stradă
iar cântecu-i viață
Lasă-mă să exist!