Adulmec prezenţa ta.
Îmi pare că beau din licoarea cuvintelor tale
şi nu mă satur...
ţi-aş prinde zâmbete-n pumni
şi i-aş deschide când eşti trist,
şi câte n-aş mai face...
dar,
mi-e teamă să iubesc.
Acoperă-mă cu viaţa fiecărui vis
ce-nfloreşte în tine,
învaţă-mă să cred, să-nfloresc
din ochii-ţi căprui.
Semănăm prea mult...
Suntem o contopire a două gânduri,
pasiuni,
într-un singur suflet,
menit să iubească.
E straniu să aflu
cât de aproape eşti când adorm.
Prea mult zgomot în jurul meu,
mă cert cu mine...
Gândul mi-e în cuvinte nerostite,
desprinse din dorinţe
spânzurate-n vid.
Ascult traficul continuu
ce se cufundă-n mintea mea
ca în neantul secat de culoare
şi mi-e somn;
pleoapele-mi par grele,
alunecă uşor, acoperindu-mi ochii.
Plouă...
Cu fiecare strop
mă simt mai ursuză
şi totul se mişcă;
materia-mpleteşte imagini, fantasme, iar
gându-mi schiţează doar temeri,
m-agită.
Adorm, ghemuită,
tumultul se-opreşte, cuvintele tac,
se dizolvă în mine.
