Te-am lăsat în prosopul galben azi-dimineață,
sunt mai ușoară.
Mă simt evadată din mine însămi,
din limita viselor ce mă îngrădeau,
iar acum sunt un gând
ce-ți trece prin minte înainte s-adormi;
mâine un surâs...
sau nimic.
Mai simt un aer spinos
ce se răsfrânge în mine,
pereții-mi lovește,
tablouri îmi tulburi.
Te-aș prinde într-un vis,
să nu mă mai cauți prin gânduri,
te-aș înnoda de-un ultim fir de praf
ce-mi gâdilă privirea
și-aș fugii.
Aud doar ecouri,
răsună în mine de parc-aș fi goală,
blocată într-o sticlă.
Nu mă mai tem,
în palme îmi șade ființa.
