Pustiu,
Şi gândul tace,
Cuvintele sunt mute.
Plouă...
Un ticăit se-aude
Cum rupe brusc tăcerea.
E cel ce ţine timpul,
Îl simt cum se grăbeşte,
Iar ritmul lui m-agită.
Fiori se ţes îndată
Şi sunete pictează gânduri.
De ce nu tac odată?
Aş vrea să le opresc!
În amintiri mă-neacă...
Aseară-ţi căutam privirea-n picurii de ploaie,
Te prelingeai tremurând pe sticla aburită.
Voiam să te-ating,
Întindeai mâna spre mine.
Urmăream cu degetul fiecare unduire,
Păstram ritmul tău.
În zori dispăreai,
Uscat te găseam adesea,
Cerul uita să plângă.
Sinistru e drumul, când
Ziua se stinge
Şi-i rece.
Vântul se-agită, îmi mătură calea,
M-aruncă în gânduri neclare şi seci.
Nălucă îmi pari, te-apropii de mine, dar
Iute dispari,
Vrei doar să mă vezi,
Să tulburi tot gândul, lăuntrica noapte.
Degeaba mai vii, căci
Vise îmi spulberi,
Mi-e teamă că mâine eşti doar un trecut.
Raza de martie, desculţă,
Pe faţă-mi estompează teama
Şi lacrima de ieri, mascând o urmă,
O cicatrice de demult.
Răbdarea a învins trecutul
Cu arma timpului - medic suprem,
Ce nu s-a întors spre mine nicio clipă,
Urmându-şi calea, înaintând spre infinit.
Azi soarele a înflorit
Pe câmpul cerului ce-mi şade-n faţă
Ca zâmbetul schiţat pe chipul meu acum;
Şi-i primăvară-n mine, iar păsările cântă
Cu o poftă neîntâlnită...
Au dispărut toţi norii ce-mi îngrădeau privirea,
Iar gândurile mele de solzi s-au curăţat
Şi-s clare ca o apă lină.
E martie-n suflet şi în minte,
Din fiece senzaţie înmugureşte un gând.
Nu simt că mai trăiesc...
Cadavru viu pe străzi,
M-afund în întuneric
Și-atât de frig e-n mine,
Prin vene-mi curge apa
Ca ploaia ce coboară
Prin scocuri ruginite.
Aud un vânt cum strigă,
În mine tot se zbate,
De parc-ar vrea să iasă
Să vadă iar lumina…
E sufletul meu, plânge,
S-a săturat de noapte
Și-ar vrea să vadă ziua,
Să prindă-n pumni căldură.
Dar ziua e departe
Și nu mai vrea să vină
Căci visurile mele
S-au preschimbat în fum
Și-au otrăvit și gândul
Ultim despre tine…
Un gând am mai rămas și eu,
Același gând în care te aveam
Și mă iubeai pe mine…
