sâmbătă, 9 iulie 2011

Patru

Am zburat ca un gând
redeschis într-o carte la pagina patru.
Iarba e la fel de verde ca anul trecut, iar
zilele curg în aceeași direcție;
măcar nu amețesc.

La pagina asta te regăsesc cel mai bine.
Mă descopăr și eu, iar tu
te lași să fii tu
cu toate din jur și ți-e bine.

Copile, ai crescut,
anii aleargă-ntr-un zâmbet.
Legăm amintiri, ne prindem de vise...
Continuă să fugi,
să iei ce-i mai bun
din patru cărări diferite.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Libertate



Orașul a căzut în alb
uneori vreau să plâng
să ascund timpul într-o cutie
și să cânt
prin mine să curgă ploi
iar pietonii să treacă pe roșu
de la o stare la alta
la capătul meu se termină ceața
de acolo începe secundarul să fugă
ca un gând amețit.
Mi-am zis să fiu eu
să ies din mine
ca dintr-un costum de vină
și să râd
să-mpart emoția de a trăi liber.

luni, 3 ianuarie 2011

Antiteză


Copilăria are părul blond
împarte căldură și culege zâmbete
culorile n-au stare
iar drumul până la soare e scurt
Copilul râde
se joacă cu atenția celor din jur
caută să prindă lumina, să învingă noaptea
el visează să fie mare
se bucură și cântă despre lucruri simple
Copilul plânge
a uitat să se joace
caută iubirea-n costume obscure
el visează regăsirea în suflet naiv
bucuria se vinde la colț de stradă
iar cântecu-i viață
Lasă-mă să exist!

miercuri, 22 decembrie 2010

N-avem limite


Natura-i mireasă
caut copilăria în cerul ce cade
e rece deja
învie când râzi
îmi încălzesc mâinile pe o cană cu ceai
din ochii tăi ies lumi diferite
pare târziu
o luptă internă mă ține
nebuni se aruncă în goluri și vis
pe geamuri lumina se crede măreață
iar tu nu te-oprești
eu tac
pereții-și ascund poveștile-n mine
cuprinsul se scurge în pâlnii
abis
n-avem limite
și culorile cântă.

luni, 29 noiembrie 2010


Timpul aleargă, nu rătăcește în pădurea gândurilor tale.

Time runs, it doesn't wander in the forest of your thoughts.

Mirela Aldea