Lansarea volumului „Altfel” la Târgul Internațional de Carte și Muzică, Brașov, 24.03.2012

De dimineață

În autobuzul de la gară
stafii nereușite se perindă în sus
se țin de scaune să nu alunece-n abis
de dimineață nu-mparte nimeni zâmbete gratuit
fiecare își vede de hainele lui și vegetează
n-ar zice nimic dacă le-ai schimba locul
sau i-ai întreba dacă au nevoie de ceva
dimineața mintea lor e acasă într-un pat cald
unii-s împinși de la spate
să-și caute cea mai bună mască și s-o afișeze
revin în starea în care au venit pe lume
și nu-ți mai plac ca atunci

dimineața - agitație-n tăcere
autobuzele transportă păpuși dezlegate.

Negare

Sunt ploi ce se-mplinesc în mine
mă sapă adânc
ca o boală ce se luptă cu ultimii anticorpi
mă mistuie emoții negate, respinse
gândurile mă strâng
am reprimat orice dorință nespusă
iar acum mă privesc cu teamă printre rânduri

de câteva săptămâni mă trezesc noaptea
aud dulapul trosnind parcă amorțit
uneori ploaia se mută afară
o urmăresc tăbărând în streașina de deasupra geamului
și-adorm într-o oră
alteori e prea liniște să mai am vreun gând
și-mi continui visul

mă tot gândesc la ziua aia când eram amândoi
o ploaie de toamnă se continua în tine
te simțeam aproape
în capul tău se regizau momente, diafilme
iar eu m-ascundeam în colțuri stingheră
să nu te deschid
să nu mai ascult niciun gând

am deschis geamul să te primesc mai cald
umbrele copacilor se-odihnesc pe zăpadă
mă tem că-i prea liniște să nu apari într-o doagă
și-mi pare că vii
te-aș îndemna să rămâi
să ne-amintim de decembrie
cu mintea turtită în mâini.

În tren

Vine trenul
gara e la fel de albă
tăcerea s-a ridicat la suprafață
inspir aerul rece

aș scrie și rescrie fiecare gând ce începe cu tine
apoi aș arunca tot într-un foc golit pe dinăuntru
și aș porni să mă înfrunt
cerul nostru are marginile roase
se-ndoaie simetric peste mine
doar tu te joci în alt cer

ziua s-a lăsat într-o parte
mi-aș încălzi mâinile lângă soba de-acasă
mișcând cu un chibrit zațul de pe fundul minții
mă țin de mână să nu mă pierd de mine
de carcasa de om straniu
și simt c-am mai trecut pe-aici cândva

lumina se-nchide în sine
copiii își scriu fericirea cu majuscule
iar mamele lor țin de genți
să nu le fure nimeni sufletul

trenul încetinește
din cer a mai căzut o stea.

Bunica mea

Bunica mea are valize în care ține vise
le scoate uneori să le șteargă de praf
și-a închis sufletul între pereții unei case simple
și așteaptă
ar face de toate
când trec pe acolo dă viață gogoșilor din tigaie
să mă îmbie

mă întreb uneori
ce se ascunde sub pielea creponată de-atâția ani
descopăr târziu că sufletul ei nu s-a șifonat
bunica mea își răsfață copilul intern
și se bucură-n sine

se simte inferioară tinereții
crede în Dumnezeu mai mult decât mine
și nu poartă ochelari
bunica mea e un cântec de iarnă
când o asculți e sărbătoare în noi și dansăm.