Suntem doar două urme pe-obrazul ud Al timpului ce-n grabă trece De-atâția ani de când noi ne-am născut... Suntem un lacăt ce unește vise, Un orizont ce leagă cerul de pământ; Aceeași noi de-o viață-ntreagă Încătușați în sfera eroticelor clipe, Suntem iluzii în ochi de regăsire, Un bulgăre de foc spre ceruri aruncat.
Un soare stins a poposit în mine Bătătorind cenușa ce-mi șade sub picioare... Croiala vieții noastre s-a destrămat în umbre, În două gânduri clare ce-odată ne uneau Prin simpla lor tăcere. Acum sunt două umbre, doar una-mi aparține, O pată fumurie, un suflet întregit De iminența morții...
De m-aș ascunde în căderi de timp Aș vrea să sorb mănunchi de rouă În loc să mai vânez speranțe Din negura pădurilor ce-mi populează somnul. Doar frunzele mai cad pe-alei Și-n toate regăsesc adesea Un vis frumos tivit cu umbră Și multe alte gânduri ce flutură-n mister. S-au ars atâtea fire de tăcere Și mulți copaci de visuri Ce-mi curg acum prin vene, S-a destrămat realul și s-a-nălțat o punte, Un gol de reverie crescut în lumea mea.
Suntem doar două urme pe-obrazul ud
