De m-aș ascunde în căderi de timp Aș vrea să sorb mănunchi de rouă
În loc să mai vânez speranțe
Din negura pădurilor ce-mi populează somnul.
Doar frunzele mai cad pe-alei
Și-n toate regăsesc adesea
Un vis frumos tivit cu umbră
Și multe alte gânduri ce flutură-n mister.
S-au ars atâtea fire de tăcere
Și mulți copaci de visuri
Ce-mi curg acum prin vene,
S-a destrămat realul și s-a-nălțat o punte,
Un gol de reverie crescut în lumea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu