Gândurile mele au Parkinson
prin mine trec umbre ce zbiară
și dor
în palme ai aceeași cutie în care se zbate teama de Eu
plămânii nu te mai țin să m-ajungi
și e trist să știu că exiști în acest film
te-aș scoate din minți
dar te simt tot mai cald
poate ești sânge deja
și mă mistui
grădinile-s deschise
iar eu gândesc prea mult
poate pierd esența
mă îngrijesc de ce-mi mișcă sensul
simt doar că mă calci cu ghete murdare
și râzi
mă trezesc prea des încă fixată într-un punct
apoi să mă scutur de tine ca de un vis străin
ca să pot respira
ne place trecutul
dar eu văd înaltul în alt orizont.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu