luni, 28 noiembrie 2011

Ezitare


Mintea mea își cântărește gândurile
păreri diferite se leagă de aceeași umbră
și dau din picioare ca un copil ce vrea atenție
nu știi ce să crezi
dacă încă ești cel sau cea de ieri
sau mâine a venit prea devreme
poate timpul a evadat dintr-un sanatoriu
și își face de cap
mi-e frică să nu mă pierd
să nu mă cuprindă ca pe o pradă
și să cad
încă mi-e teamă să nu cad
unii nu se grăbesc să ia decizii
dar eu ți-am mai spus
mintea mea nu-i un borcan cu murături pentru iarnă
mi-e greu să mă desprind de trăiri
și să curg, să mă vărs ca o ploaie
dar mai greu e atunci când
m-aș deschide-n culori și nu pot
nu vreau să accept
că o viață n-ajunge să fiu ce-mi doresc.

Niciun comentariu: