Alt orizont

Gândurile mele au Parkinson
prin mine trec umbre ce zbiară
și dor
în palme ai aceeași cutie în care se zbate teama de Eu
plămânii nu te mai țin să m-ajungi
și e trist să știu că exiști în acest film
te-aș scoate din minți
dar te simt tot mai cald
poate ești sânge deja
și mă mistui
grădinile-s deschise
iar eu gândesc prea mult
poate pierd esența
mă îngrijesc de ce-mi mișcă sensul
simt doar că mă calci cu ghete murdare
și râzi
mă trezesc prea des încă fixată într-un punct
apoi să mă scutur de tine ca de un vis străin
ca să pot respira
ne place trecutul
dar eu văd înaltul în alt orizont.

Spre azi

Mi-s ochii plini de ceață,

lumina-și înfige unghiile-n mine și trage

ca de o cârpă ce spală podeaua.

Vopselele se scurg,

conturul le scapă în mințile tunse de gânduri.

De-atunci nu mai știu

m-am trezit într-o viață

cad, mă ridic, alerg, mai visez

dar de mâine e soare și cred că se-ntâmplă.

Exist fără teamă

am drept la o umbră

nu-s ochi, dar prezentă în haina ce-o port.

Când plouă-s cu mine

m-așez într-un colț și cos același minut de liniște.

Mă găsesc mult mai vie în sunete moarte

despărțirile se aleg în tocul ușii

când cineva decide că ai stat destul pe aici

și te ia să încerci altă lume

sau poate să-ți dea altă viață.

Nu știu, dar accept

de ieri dansez același ritm și sunt mai aproape de mine.

De ieri nu-s doar eu

sunt un cumul de stări

dar mi-e bine.

Patru

Am zburat ca un gând

redeschis într-o carte la pagina patru.

Iarba e la fel de verde ca anul trecut, iar

zilele curg în aceeași direcție;

măcar nu amețesc.

La pagina asta te regăsesc cel mai bine.

Mă descopăr și eu, iar tu

te lași să fii tu

cu toate din jur și ți-e bine.

Copile, ai crescut,

anii aleargă-ntr-un zâmbet.

Legăm amintiri, ne prindem de vise...

Continuă să fugi,

să iei ce-i mai bun

din patru cărări diferite.

Libertate

Orașul a căzut în alb
uneori vreau să plâng
să ascund timpul într-o cutie
și să cânt
prin mine să curgă ploi
iar pietonii să treacă pe roșu
de la o stare la alta
la capătul meu se termină ceața
de acolo începe secundarul să fugă
ca un gând amețit.
Mi-am zis să fiu eu
să ies din mine
ca dintr-un costum de vină
și să râd
să-mpart emoția de a trăi liber.

Antiteză

Copilăria are părul blond
împarte căldură și culege zâmbete
culorile n-au stare
iar drumul până la soare e scurt
Copilul râde
se joacă cu atenția celor din jur
caută să prindă lumina, să învingă noaptea
el visează să fie mare
se bucură și cântă despre lucruri simple
Copilul plânge
a uitat să se joace
caută iubirea-n costume obscure
el visează regăsirea în suflet naiv
bucuria se vinde la colț de stradă
iar cântecu-i viață
Lasă-mă să exist!