Se agită marea când noaptea încet se lasă
Şi valuri spumegânde se sparg de stânca rece;
În apă se-oglindeşte un dans de lună plină
Ce pare că împrăştie spre mal albe sclipiri.
Se-aude melodia de valuri fredonată,
O simfonie a mării, un glas de vânt plângând,
În scoicile uitate pe plaja părăsită
Unde prezentul tace şi împleteşte un gând.
În şerpuiri de valuri se-ascund stropii de ploaie
Şi-n infinitu' albastru se contopesc şi ei;
În vraja nopţii calde, o barcă-n larg dispare
Şi lasă in urmă trena crăiesei fremătând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu