Hoinăresc printre cadavrele dorinţelor aprinse Lăsate-n calea unui vag trecut. Mă uit atentă şi citesc în ele Tot ce visam, ce-a ars, ce-a dispărut. M-a părăsit trecutul şi sufletul Şi orice simţ şi orice lacrimă, Dar gândul, c-a fost cândva ceva m-a stins Şi am căzut, şi m-am smintit de viaţă...
Rătăcită... Într-un scenariu De poveste nesărată, Încerc să aflu, Să descopăr rostul meu. Sunt doar o simplă actriţă În faţa sălii pline Ce-şi joacă rolul jalnic, Absurd şi plicticos... Păşesc pe scena vieţii ameţită, Nu ştiu de pot sau nu Să-nfrunt liniştea grea, Nu am nici indici, Nici lumină, M-am rătăcit stupid În lumea mea. Nu văd ieşiri Şi pare că-s închisă În începutul plin De gol etern, În care m-am pierdut nedumerită Pe punţi străine Spre infern...
Alerg pe străzi pustii Căutându-mi alinarea Dar nu găsesc nimic; Se lasă ceaţa… Deloc nu văd Şi-mi pare că aievea Aud un şuierat de vânt Ce-mi gâdilă timpanul… Şi-l simt… Cum îmi atinge trupul Şi mă cuprinde-n braţe. Apoi mi-aşază părul, Pe frunte mă sărută Şi luându-mă de mână Mă-ndeamnă să-l urmez.
Păşesc pe-a lui mantelă Fără suflare, absentă Şi-ntind o mână-n aer Crezând că-l pot atinge… Dar deodată tace Şi în văzduh dispare, De mine se ascunde Şi nu mai simt nimic. Îl caut înnebunită Şi-alerg prin frigul serii, Nu dau de el niciunde Şi n-aud niciun glas, Nici vântul ce m-alintă, Doar gândul ce se zbate În lunga lui tăcere…
Din nou m-aleargă timpul pe căi nebănuite, Spre vremuri încuiate şi gânduri bântuite De palide himere ce vor să mă atragă În dansul lor sălbatic şi-mi pare c-ameţesc... Că totul se învârte şi vocile mă strigă, Mă cheamă mai aproape, c-apoi să mă împingă Spre orizontul magic al falnicelor clipe De recădere-n focuri ce-mi mistuie fiinţa. Se zbat ca nişte fiare ce simt miros de frică, Mă sfâşie, nebune, tot trupul mi-l despică, Mă lasă fără umblet, fără căldură, goală Tot sângele l-adună şi-mi pun în loc otravă.
