Vântul

Alerg pe străzi pustii
Căutându-mi alinarea
Dar nu găsesc nimic;
Se lasă ceaţa…
Deloc nu văd
Şi-mi pare că aievea
Aud un şuierat de vânt
Ce-mi gâdilă timpanul…
Şi-l simt…
Cum îmi atinge trupul
Şi mă cuprinde-n braţe.
Apoi mi-aşază părul,
Pe frunte mă sărută
Şi luându-mă de mână
Mă-ndeamnă să-l urmez.

Păşesc pe-a lui mantelă
Fără suflare, absentă
Şi-ntind o mână-n aer
Crezând că-l pot atinge…
Dar deodată tace
Şi în văzduh dispare,
De mine se ascunde
Şi nu mai simt nimic.
Îl caut înnebunită
Şi-alerg prin frigul serii,
Nu dau de el niciunde
Şi n-aud niciun glas,
Nici vântul ce m-alintă,
Doar gândul ce se zbate
În lunga lui tăcere…