O urmă şi-atât...

Ninge.
Cu sufletul alb, privesc depărtarea, iar
fulgii-mi schiţează imagini în minte,
o lume pustie, căzută-n depresie...
Nostalgica clipă rămâne
în abisul din mine.
Mă pierd printre gânduri,
mai număr un fulg,
apoi,
îl privesc, pe umăr îţi cade
şi stins în tăcere,
pe haină-şi găseşte sfârşitul.
Îmi pare că-i seamăn...
Mă mistuie golul şi frigul din mine,
steluţe morbide pe suflet m-apasă.
Tu taci.
Aud doar zăpada ce-o calci în picioare;
o urmă rămâne...
Şi-atât.