Linişte rece

Linişte rece... nelinişte clară
Îmi frământă tot corpul,
Tot gândul ce zboară...
Tot sângele se uscă-n mine,
Mă strâng şi venele de-aseară,
Printre celule curge ploaia,
Mă dor şi ochii,
Răceala mă-nfioară.
Numai tăcere se mai aude-n mine,
Tot simţul a murit
Şi inima e mută,
Un gând se zbate în surdină,
E gol demult, se pierde în trecut
Alături de fiinţa rece...

Vis

Nu văd nimic, doar simt că vorbele se-mping în mine,
Cu atâta forţă şi atâta nepăsare.
Le-aud ecourile cum răsună-n gânduri,
În haosul din capul ce seamănă cuvinte.
Nu ştiu de încă sunt aici sau am plecat departe
Căci ochii mi-s lipiţi, cusuţi cu ceară arsă
Şi-n faţă totu-i negru de parcă ar fi noapte,
Luminile sunt stinse, tăcerea-ncet se lasă.
O lumânare arde pe-o masă din odaie
Şi într-un pat de scânduri o fată se odihnea.
Eram eu, nemişcată, în rochie de mireasă,
Păşeam spre nemurire, spre marele altar,
Unde era doar timpul, voia să-mi spună "adio"...
Dar mă trezesc deodată şi totu-n jur dispare,
Privesc lung spre fereastă, chiar fără să clipesc,
Lăsând lumina vie să-mi curgă uşor pe frunte...
Nu am plecat niciunde, sunt tot aici şi azi,
Voi fi aici şi mâine, atâţia ani şi ani...

Suflet de sticlă

Niciunde nu-i atâta frig ca-n alb
Decât în sufletul de sticlă
Prin care trec marfare-ncărcate cu zăpadă.
Pe-aici doar pietrele mai strigă de durere,
Se zgribulesc pe solul congelat
De flori de gheaţă adormite.
Un vânt se zbate posedat de frică
Între pereţii ninşi de răutate,
Ar vrea să iasă la lumină,
Dar n-are cum, căci e legat de noapte.
Şi timpul a-ngheţat pe-o stâncă
Şi nu mai curge liniştit;
Acum e frig, e negru, e tăcere,
Simt că e trist, că sunt un cub de plumb.

O clipă

În întunericul ce se clădeşte-n noapte
Minutele se ţes clipă cu clipă
În barba timpului ce-n grabă trece...
Nici n-observăm că viaţa-i ca o apă
Ce curge fără oprire spre marele sfârşit.
Suntem noi doi şi-atunci timpul se-opreşte,
Nici vântul nu mai suflă,
Pământul stă pe loc, ne uită pentru o vreme...
Îmbrăţişaţi de noapte, tot gândul e departe,
Nimic nu se aude, doar ochii tăi mă-ndeamnă
Să-i mai sărut o dată, să nu-i las dezveliţi.
Nici n-aş putea să nu-i ascult acum, căci dorul
Şi inima, tot trupul meu te cheamă,
Cu-n strigăt mut, în nopţile desculţe
De iubire, ce le-aşteptam de mult.

Gheţar

Un pumn de nori s-a furişat în mine
Stropind cu ploaie peste tot.
Şi-s rece acum...
Mi-e teamă doar să nu îngheţe
Căci ştiu c-atunci cu frig m-aş umple toată
Şi-aş fi gheţar, nu om cum sunt acum.
Şi-atunci n-ar mai ploua vreodată,
Nici mintea mea n-ar mai crea vreun gând;
Atunci nu s-ar mai cerne vise,
Ci fulgi de nea din când în când.