În întunericul ce se clădeşte-n noapte
Minutele se ţes clipă cu clipă
În barba timpului ce-n grabă trece...
Nici n-observăm că viaţa-i ca o apă
Ce curge fără oprire spre marele sfârşit.
Suntem noi doi şi-atunci timpul se-opreşte,
Nici vântul nu mai suflă,
Pământul stă pe loc, ne uită pentru o vreme...
Îmbrăţişaţi de noapte, tot gândul e departe,
Nimic nu se aude, doar ochii tăi mă-ndeamnă
Să-i mai sărut o dată, să nu-i las dezveliţi.
Nici n-aş putea să nu-i ascult acum, căci dorul
Şi inima, tot trupul meu te cheamă,
Cu-n strigăt mut, în nopţile desculţe
De iubire, ce le-aşteptam de mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu