Avem curaj sa recunoastem cine suntem cu adevarat?

Inainta incet, un pas, inca un pas. Intunericul era de nepatruns. In jur liniste totala, niciun miros. A intins mainile ... in fata nimic, in lateral nimic. A mai facut un pas, apoi inca unul. Dintr-o data, lumina orbitoare i-a sfasiat ochii, iar timpanele i-au bubuit de zbomote. Voci ... mai tari si mai neclare la inceput, apoi din ce in ce mai distincte. Idei ... asculta cu atentie, tinand ochii strans inchisi. Pareau gandurile cuiva, nestapanite, necenzurate. S-a straduit sa faca ordine in ele, sa le dea un sens. In efortul de concetrare, a uitat sa mai tina ochii inchisi, dar lumina nu mai parea atat de intensa, iar in fata: un chip ... cunoscut. Intre timp, gandurile s-au grupat, s-au aliniat si asteptau cuminti la rand. "Acesta sunt eu!" si-a spus si s-a cutremurat sub povara descoperirii. Vedea un chip comun pe care nu se putea citi nimic, o persoana ca oricare alta, banala. simtea sentimente obisnuite, dorinte limitate, nevoi simple. "Si totusi nu pot fi eu. Eu sunt inteligent si activ, am ambitii mari, vointa de fier si o personalitate charismatica", si-a spus, constient ca s-ar putea sa greseasca.