Un portativ pe care-aluneca usor niste note poleite, o frantura dintr-un lied, un pian prafuit, abandonat intr-un colt ... o fereastra deschisa larg a carei perdea e fluturata-n vantul ce suiera si poarta-n dans doua frunze vestejite. Un dans al lor, un dans pe care doar ele-l stiu; apoi se-aseaza obosite pe lacul ce-oglindeste luna-nchisa-n propriul palat de clestar. Doi licurici sclipesc apropiindu-se tiptil, apoi dispar, se-ascund in zare de parc-ar cauta linistea unei nopti de vara. Un picur se-adaposteste sub frunzele cazute, ramane singur asteptand ceva.
Un aer cald ne leaga-n pasi de dans, sub clar de luna plina, ne duce spre neant. Tu, o bobita de roua pe firele de iarba, in care sufletul meu intra cu teama sa nu te scuturi inlacrimandu-l ... iar eu, sunetul de vioara ce patrunde-n iatacul inimii tale, impanzit de nerabdare ... Ne lasam condusi de simfonia ce ne-mbratiseaza, ne-mbata-naripati spre vis. O lacrima se desprinde-ncet si-aluneca pe-arzandul obraz ca un izor de munte ce se loveste de stancile dure, apoi se topeste pe buzele-mi fierbinti unde-si gaseste sfarsitul. O atingere suava, o soapta senina-mi gadila urechea cu o grija mareata, o adiere fina; un bulgare de foc m-agata, ma prinde si nu ma lasa, ma-ntorc zambind, ascult tacerea, apoi revin si cad deodata, vraja se rupe, ai disparut in ceata-nvolburata a unei dimineti de toamna, si ... inca vad privirea ta de-aseara, privirea ce ma cheama, ma urmareste-n taina. Si inca simt caldura, tandretea de-altadata. Recad incet, apoi adorm intr-un lesin de aburi, si ma cufund in abisul agitatelor valuri ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu