Nu pot uita trecutul, Nu-l pot lăsa deoparte; Mi se-oglindeşte în faţă La fiecare pas... Mă urmăreşte ca o umbră Şi vrea să stăpânească totul, Tot gândul ce se află-n trafic, Toată fiinţa mea. Mă-ntreb de ce nu stă în urmă? De ce aruncă cu-amintiri? Da... ştiu, are un rost în viaţă, Dacă n-ar fi, n-am ştii nimic, Nici n-am trăi, Căci el e sursa existenţei noastre, E seva care curge spre viitor acum. Şi totuşi l-aş ascunde, Căci nu mă lasă-n pace, Mă ţine prizonieră În cartea lui de vise; M-atrage mişeleşte... Îmi fură tot prezentul.
În neguri sinistre se îmbracă timpul Când zorii se ascund după cortina serii, Iar vântul e harnic, îmi mătură calea, Mă umple de gânduri mărunte şi seci. Îmi pare adesea că văd o nălucă Ce-aleargă spre mine, în braţe s-o prind, Dar nu se apropie decât să mă vadă, Să-mi dea un fior, apoi să dispară În ceaţa căruntă ce cerne amintiri. Degeaba mai vine căci doar mă îngheaţă, Nu-mi cere nimic, nu-mi spune un cuvânt, Vrea doar să mă chinui, să-mi spulbere vise. Ştiu, pot s-o alung, dar nu vreau să plece, C-atunci n-am nimic... doar vagul trecut.
Lacrimile dimineții se scurg pe firele de iarbă din grădină, Din florile de sticlă ce-ascund privirea tristă... Acum știu: te-ai rătăcit prin gândurile de aseară, Și-n plânset te-ai scăldat, în respirația adâncă; În noapte te-ai uscat pe-obrajii mei fierbinți... Un cimitir e orașul și totu-n jur zace-n tăcere. A amuțit natura, mi-a amorțit tot corpul, Nimic nu se aude, doar inima ce bate cu atâta repezeală De parcă ar vrea să sară din pieptul meu acum... Nici umbră de cuvinte n-a mai rămas din mine, Ai estompat și glasul ce te ruga să stai...
Azi ai plecat... Mi-ai luat şi vise şi speranţe, Mi-ai luat tot Şi ai lăsat durerea să mă umple. Veninul acum imi curge-n vene Şi nu-s nimic Decât o frunză incoloră Desprinsă din copacul Unui univers absurd. Azi sunt deşert... În fire de nisip se-ascunde Viaţa noastră şi-n mintea mea Toţi norii s-au oprit Lăsând ca stropii să clătească Amintirile răzleţe... Tot astăzi voi muri Căci mâine altă zi mai vine Și-mi cere s-o trăiesc; Nu știe că nu pot...
Mă-ntreb de ce nu stă în urmă? 
