Lacrimile dimineții se scurg pe firele de iarbă din grădină,
Din florile de sticlă ce-ascund privirea tristă...
Acum știu: te-ai rătăcit prin gândurile de aseară,
Și-n plânset te-ai scăldat, în respirația adâncă;
În noapte te-ai uscat pe-obrajii mei fierbinți...
Un cimitir e orașul și totu-n jur zace-n tăcere.
A amuțit natura, mi-a amorțit tot corpul,
Nimic nu se aude, doar inima ce bate cu atâta repezeală
De parcă ar vrea să sară din pieptul meu acum...
Nici umbră de cuvinte n-a mai rămas din mine,
Ai estompat și glasul ce te ruga să stai...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu