E liniște și pace...

Bucăți de ziuă s-au desprins din mine
Și globuri de-ntuneric m-au transformat în humă,
În universul sumbru lăsat la colț de stradă,
Răpusă de dorință pășind spre lumea ta.
Ascult tăcerea ce se lasă-n mine
Și-o inimă ce bate, un clopot ruginit
De-atâtea sentimente ce-au invadat nebune.
E liniște și pace...
Mai suflă câteodată un vânt și-un dor
Și totuși e tăcere în inima ce bate,
În gândurile mele, pe drumul înghețat...

Foc

Aud cum focul se răsfrânge-n vatră,
Cum lemnele trosnesc de-atâta supărare
Și-mi pare...
Că mici steluțe se desprind din el
Și-apoi se sting topindu-se în aer.
Privesc atentă fiece mișcare
Și simt cum ochii mi se-ncarcă de culori,
De foc și-s uzi...
De liniștea în care m-am îmbăiat de multe ori
Și m-am găsit în lumi străine.
Același foc mi s-a ascuns în mine,
Bucăți de soare, de căldură,
Un dor nebun...
În vultur de lumină te-ai transformat
Și-n suflet mi-ai pătruns.

Noi

Suntem doar două urme pe-obrazul ud
Al timpului ce-n grabă trece
De-atâția ani de când noi ne-am născut...
Suntem un lacăt ce unește vise,
Un orizont ce leagă cerul de pământ;
Aceeași noi de-o viață-ntreagă
Încătușați în sfera eroticelor clipe,
Suntem iluzii în ochi de regăsire,
Un bulgăre de foc spre ceruri aruncat.

Umbre

Un soare stins a poposit în mine
Bătătorind cenușa ce-mi șade sub picioare...
Croiala vieții noastre s-a destrămat în umbre,
În două gânduri clare ce-odată ne uneau
Prin simpla lor tăcere.
Acum sunt două umbre, doar una-mi aparține,
O pată fumurie, un suflet întregit
De iminența morții...

Reverie

De m-aș ascunde în căderi de timp
Aș vrea să sorb mănunchi de rouă
În loc să mai vânez speranțe
Din negura pădurilor ce-mi populează somnul.
Doar frunzele mai cad pe-alei
Și-n toate regăsesc adesea
Un vis frumos tivit cu umbră
Și multe alte gânduri ce flutură-n mister.
S-au ars atâtea fire de tăcere
Și mulți copaci de visuri
Ce-mi curg acum prin vene,
S-a destrămat realul și s-a-nălțat o punte,
Un gol de reverie crescut în lumea mea.